Papa Francisc este internat în spital pentru investigații. De ce afecțiuni suferă

Papa Francisc este internat în spital pentru investigații, după ce a participat la o întâlnire programată la un spital din Roma, afirmă surse de la Vatican. Programul Papei Francisc ar fi fost anulat pentru următoarele două zile.

Se așteaptă ca cei mai apropiați angajați ai suveranului pontif, inclusiv personalul de securitate, să rămână peste noapte la Spitalul Gemelli, în cazul în care Papa nu va fi trimis acasă, scrie BBC. Surse apropiate Vaticanului au declarat că investigațiile vor continua atât timp cât va fi necesar.

Nu este clar dacă o nouă afecțiune a determinat vizita sa la spital. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a declarat că Papa a fost dus la spital pentru „niște verificări programate anterior”. Mai multe publicații italiene au relatat că ar fi suferit de probleme respiratorii și că a fost dus la spital cu o ambulanță.

Aceasta este cea mai aglomerată perioadă a anului pentru Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, cu multe evenimente și ceremonii programate înainte de weekendul de Paște.

Suveranul pontif a suferit în ultimele luni de probleme de mobilitate legate la genunchi, ceea ce l-a obligat să folosească un scaun cu rotile. De asemenea, el a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru tratarea unei probleme la colon la același spital din Roma în 2021.

Citește și:

OMS vrea adăugarea medicamentelor pentru obezitate pe lista medicamentelor „esențiale”

FOTO. Zece imagini care îți arată impactul covârșitor al schimbărilor climatice

FOTO. Charlie Puth confirmă zvonurile despre Selena Gomez. Ce a postat artistul pe Twitter

Exit mobile version