• Multe teatre din București funcționează în clădiri cu risc seismic I și II.
  • Sala Liviu Ciulei a teatrului Bulandra o să fie restaurată cu bani din PNRR.
  • De Ziua Mondială a Teatrului, Băluță promite un teatru nou în Sectorul 4.

De Ziua Mondială a Teatrului, politicienii noștri s-au întrecut în urări. Nicușor Dan a deschis balul, cu o postare în care le-a urat „La mulți ani” tuturor celor care contribuie la crearea actului teatral. De asemenea, a anunțat mai multe evenimente care au loc azi la București. Printre ele, și un tur ghidat al Teatrului Nottara și un spectacol la Bulandra. Ambele teatre funcționează în clădiri cu risc seismic I și II și nu au autorizație ISU.

Dacă pentru sala Liviu Ciulei a Teatrului Bulandra, primarul general promite restaurarea cu bani din fonduri PNRR, la Nottara situația e ceva mai complicată. În blocul în care funcționează teatrul sunt mai mulți proprietari care trebuie să se pună de acord. Clădirea de pe bulevardul Magheru în care e Nottara are 78 de ani. Aceasra a fost încadrată în clasa de risc seismic II în urma unei expertize din 2016. Același raport spunea că dacă până în vara lui 2019 nu vor fi făcute lucrări de consolidare, clădirea va trece în gradul I de risc seismic. Lucrările nu s-au făcut, iar raportul de expertiză a expirat.

Ce teatre apar anul acesta?

Daniel Băluță s-a lăudat și el cu un cadou de Ziua Teatrului. O să construiască un teatru nou în Sectorul 4. Primarul promite o sală mare de spectacole, săli de vernisaj și de conferințe, dar și o zonă destinată socializării.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Până la finalul anului ar trebui să fie gata și primul teatru privat construit de la zero în București după aproape 80 de ani. Este vorba despre Teatrul Grivița 53, făcut la inițiativa regizoarei Chris-Simion Mercurian.

Citește și