• Trei antreprenori francezi au demarat un proiect prin care construiesc case în apropierea mănăstirilor și departe de agitația marilor orașe.
  • Primele case care urmează să fie construite sunt deja puse în vânzare pentru livrarea programată în 2024.
  • Proiectul Monasphère se adresează catolicilor tradiţionalişti.

Un grup de antreprenori francezi, condus de Pierre-Edouard Stérin – care şi-a făcut avere cu smartbox-uri, a prezentat proiectul „Monasphère”, prin care vor fi construite case pentru catolicii tradiționaliști, denumite „oaze creştine”.

Trei antreprenori francezi construiesc case pe care le numesc „oaze creştine”, cu grădini în afara marilor oraşe, dar aproape de mănăstiri, pentru a oferi „o viaţă privată, pe deplin autonomă, apropiere frăţească cu alte familii creştine şi înrădăcinarea într-un teritoriu, într-o adevărată relaţie şi ecologie spirituală”.

Proiectul „Monasphère” a început în ianuarie anul trecut cu Clos Saint-Gabriel, un grup de 17 case cu suprafeţe între 84 şi 180 de metri pătraţi, imaginat ca un cartier care se integrează cu satul Ile-Bouchard, în inima Turainei, la 250 de kilometri sud-vest de Paris. Locul a fost ales pentru că se află la un kilometru de biserica Saint-Gilles, unde, în 1947, s-a arătat Madona la patru copii.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Clos Saint-Gabriel întruchipează promisiunea pentru „o viaţă aproape de un loc spiritual important, care prezintă echilibrul potrivit între liniştea familiei şi relaţia frăţească cu vecinii”, se arată pe site-ul Monasphère.

Primele case care urmează să fie construite sunt deja puse în vânzare pentru livrarea programată în 2024. Cei trei antreprenori catolici din spatele iniţiativei sunt Damien Thomas, 32 de ani, Charles Wattebles, 29 de ani, şi Pierre-Edouard Stérin, în vârstă de 47 de ani. Stérin a realizat avere din 2003 cu ajutorul cutiilor cadou „Smartbox” şi este finanţatorul proiectului.

Ideea înfiinţării acestor noi cartiere răspunde unor două nevoi: pe de o parte, celei de a merge alături de tendinţa care afectează mulţi francezi şi care s-a accentuat odată cu pandemia, de a părăsi marile oraşe, unde preţurile imobiliare sunt acum inaccesibile, pentru a se apropia de natură. Pe de altă parte, oferă catolicilor practicanţi posibilitatea de a trăi conform credinţei lor, într-un mediu protejat, înconjuraţi de alte familii de aceeaşi orientare.

Aici a apărut controversa, pentru că abordarea „cruciadei imobiliare” este în contrast cu politica franceză din ultimele luni, adică hotărârea de a denunţa şi combate „comunitarismul”, tentaţia de a trăi între egali pe baza valorilor.

În special, lupta împotriva comunitarismului este înainte de toate lupta împotriva separatismului islamist, cu o lege dorită de preşedintele Macron, pentru a împiedica marginile radicale ale islamului „să se separe de Republică” şi să trăiască între ei, după regulile dictate de Coran.

Biserica susţine proiectul ridicării de case pentru catolicii tradiționaliști

Proiectul Monasphère se adresează catolicilor tradiţionalişti.

Urâm comunitarismul când vine de la musulmani, dar îl preţuim când vine de la creştini”, protestează consilierul municipal Guy Jouteux, intervievat de Libération.

Promotorii au identificat deja multe alte locuri, în toată Franţa, unde să-şi construiască „oazele creştine”, întărite şi de sprijinul ideologic al multor oameni ai Bisericii.

„Viaţa monahală a contribuit foarte mult la modelarea culturii europene (…). Este o idee bună să vii să te regăseşti la umbra mănăstirilor. Datorită echipei dinamice a Monasphère (…) cine doreşte poate să trăiască în aceste oaze contemporane şi să profite de schimburile fructuoase pe care le sugerează Duhul Sfânt”, a scris episcopul de Limoges, Monseniorul Pierre-Antoine Bozo.

Confruntaţi cu acuzaţii de comunitarism, promotorii asigură într-un comunicat de presă că „vor evalua toate cererile de cumpărare indiferent de religie”.