• Guvernul a decis să nu se mai emită noi vouchere de vacanță în 2021
  • Vei putea folosi voucherele de vacanță neutilizate în 2019 sau 2020
  • Reprezentanții din turism protestează față de această decizie

Eliminarea voucherelor de vacanță lovește industria ospitalieră. Florentina are o pensiune în Eșelnița, Clisura Dunării. Anul trecut, din mai până în septembrie, toate camerele au fost ocupate. Dar aproape toți turiștii care au ajuns în pensiunea ei au folosit vouchere de vacanță.

Acum, Florentina se teme că pensiunea va fi goală: „Ne-a îngrijorat destul de rău faptul că le-au prelungit. De ce? Pe timpul iernii, neavând turiști, noi trăiam din avansurile date. Turiștii trimiteau ca și avans tichetele acelea.(…) În momentul de față, nu. Nici măcar nu și-au arătat intenția de a rezerva.”

Gemma Iovănescu are o firmă de contabilitate. Soțul ei primea vouchere de vacanță de la serviciu, iar anul trecut, o parte din costurile vacanței au fost decontate de stat. Acum, Gemma spune că, decât să plătească integral o vacanță în România, mai bine merge în străinătate.

Gemma Iovănescu, turist: „Pur și simplu, faptul că eram condiționați să le folosim în țară era o motivație în plus să le folosim aici.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism protestează faţă de decizia Guvernului de a elimina voucherele de vacanţă pe 2021. Dumitru Luca, președintele ANAT, spune că de acum, turiștii care se bazau pe aceste vouchere, nu vor mai merge în vacanță. Sau se vor orienta spre alte destinații.

Dumitru Luca, președintele ANAT: „Au pus în aceeași oală aceste beneficii ale voucherelor de vacanță cu sporurile salariale mai mult sau mai puțin de care se tot vorbește în ultima vreme în mediul public. Tichetele acestea de vacanță reprezintă de fapt o investiție. Odată pentru refacerea forței de muncă, a doua oară, sunt bani care se întorc în economie.“

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT