Povestea unui tânăr care s-a îmbogățit cu Bitcoin. Cum a ajuns milionar

  • Daniel Maegaar a început să investească în Bitcoin acum 8 ani
  • Prima sumă investită a fost de 4.000 de dolari
  • În 2017 devine milionar și reinvestește 400.000 de dolari în NFT

Este 2013, ești student la psihologie, ai 22 de ani și auzi de criptomonede pentru prima dată. Din banii pe care îi câștigi part time la o benzinărie, cumperi Bitcoini. 8 ani mai tarziu, ești milionar și o figură respectată a blockchain-ului. Cam așa sună pe scurt povestea lui Daniel Maegaar.

Investiția lui a venit mai mult din intuiție. Motivul pentru care a luat această decizie a fost un scandal din Cipru. Guvernul lor a blocat conturile de bani a mii de oameni. Așa că investiția lui vine fondată de ideea de libertate financiară. Un loc în care băncile să intervină cât mai puțin.

Cum a ajuns milionar

Criptomonedele Ripple și Dash l-au ajutat, pentru că și-a făcut stocuri chiar și când ele valorau foarte puțin pe piață. Primul milion de dolari l-a făcut când Ripple a explodat pe piața criptomonedelor. Deci a intuit bine. Și, cu primul milion a plecat în vacanță.

A mai făcut investiții și după asta, când a descoperit NFT-ul, cu care plătești un obiect digital unic. Vorbim în mare parte artă digitală. Chiar dacă la început a avut impresia că este o înșelătorie și-a ascultat instictul și a cumpărat caractere digitale CryptoPunk. A cumpărat de 18.000 de dolari și recent a primit oferte de 4.2 milioane de dolari pentru ele dar a refuzat.