• „E foarte clar că acum nu poate avea loc nicio creștere salarială”, a spus Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, la finalul negocierilor.
  • Am convenit ca mâine dimineață să primim un răspuns în ce măsură a fost acceptată oferta guvernului.
  • „Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 de lei pentru luna octombrie.”

Declarațiile pe care le-a făcut Marian Neacșu, secretarul general al guvernului, la finalul negocierilor de astăzi, au rezultat anumite discuții între reprezentanții executivului și cei ai sindicaliștilor din educație, transmite Agerpres. Principalele anunțuri pe care le-au făcut au fost următoarele:

„Este foarte clar în momentul acesta că, determinat de condițiile din PNNR, nu poate avea loc nicio creștere salarială. Colegii din învățământ sunt deja la maximul grilei, iar acest guvern este cel care a făcut posibil acest lucru. De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul acesta de acordare de sporuri. S-a discutat foarte clar că, în noul program de guvernare după rotativă, prioritatea numărul unu va fi Educația”, a declarat Neacșu.

„Față de discuțiile anterioare cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, oferta suplimentară a Guvernului pentru recunoașterea calității și redefinirea demnității de profesor, de dascăl, va fi aceea a acordării a unei sume în luna iunie și alteia în luna octombrie, care va consta într-un card pentru cariera profesională acordată cadrului didactic. Suma propusă este de 1.000 de lei pentru luna iunie și 1.500 de lei pentru luna octombrie”, a susținut el.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Sursă: News

„De asemenea, din discuții, s-a solicitat și am fost de acord ca astfel de sume să fie acordate și personalului nedidactic, în cuantum de 500 de lei în luna iunie și de 500 de lei în luna octombrie”, a adăugat șeful SGG, Marian Neacșu.

Joia trecută, sindicatele din educație au organizat o grevă de avertisment, care a ținut două ore. Duminică sindicaliștii au respins oferta guvernului, care se angajase să majoreze salariile începând cu luna iunie întrucât legea salarizării unitare va fi finalizată. Însă, la începutul acestei săptămâni, aproximativ 70% dintre angajații din școli au intrat în grevă generală.

Citește și:

VIDEO. Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu preşedintele Germaniei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea Ucrainei

STUDIU. Jumătate dintre oameni sunt de părere că „întâlnirea” cu un chatbot A.I nu ar trebui să fie considerată „înșelat”

FOTO. Noi filme de groază vor fi inspirate din poveștile cu Winnie the Pooh, Peter Pen și Cenușăreasa. Detalii despre cele mai actuale producții horror