• 170 de cadre didactice au fost testate la complexul educațional Laude-Reut
  • Profesorii care nu au fost prezenți vor fi testați ulterior la o clinică privată
  • Liceul are o echipă medicală formată din 3 asistente și un medic
  • Laude-Reut are un izolator special pentru elevii care au simptome
  • Triajul elevilor este făcut de asistentele medicale

Astăzi este ziua cea mare. Ziua în care copiii își pregătesc ghiozdanul ca să meargă la școală, după luni de zile de ore online.

La școala privată Laud-Reut din Bucureşti, ziua a început încă de la ora 6.30.

Liceul Laud-Reut este cu un pas înaintea celorlalte școli și se pregătesc să primească elevii în siguranță. Cum? Păi s-au apucat de testarea profesorilor și a personalului administrativ.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

N-au mai așteptat testele care vor veni din partea statului, ci au fost ajutați de un părinte. Vor testa în jur de 170 de cadre didactice și personal administrativ.

Organizarea a fost una ușoară iar testarea are loc într-o sală special amenajată. Profesorii care nu vor fi prezenți astăzi vor fi testati ulterior la o clinică privată.

Există și o echipă medicală, formată dintr-un medic și trei asistente care vor fi alături de profesori și elevi.

De asemenea la intrarea în curtea școlii, dar și la intrarea în clădire există un covor cu dezinfectant pe care elevii și profesorii își șterg pantofii.

Triajul este făcut de asistentele medicale din școală, alături de un medic. Fiecare bancă este dotată cu plexiglas, iar elevii au numele notat pe bancă.
Nu se întâmplă niciodată să stea pe un alt loc.

Dacă un elev are febră sau simptome specifice Covid-19, el este dus într-un izolator. Adică într-o încăpere dintr-o clădire separată de cea în care se țin orele.