Concertul lui Robbie Williams de la București se amână. Când va avea loc

Summer in the City se reprogramează pentru 18 si 19 august, odată cu venirea superstarului Robbie Williams si cu un nou nume important care se adauga lineup-ului festivalului, Jason Derulo, anunţă organizatorii. Evenimentul era programat inițial în 3-4 iunie, în Piața Constituției. Acesta se va alătura artiştilor deja anuntaţi: Robbie Williams, Editors, Calum Scott, Abby Roberts, Nicole Cherry.

Jason Derulo este unul dintre cei mai dinamici şi iubiţi solisti din peisajul pop global. Single-ul său „Watcha Say” a fost vândut în peste 200 de milioane de discuri în întreaga lume, aducându-i numeroase premii internaţionale, hit-uri şi colaborari memorabile. Ultima sa „performanţă” reprezintă statutul de creator pe platforma TikTok, fiind al patrulea cel mai urmărit bărbat din lume.

Robbie Williams deţine Guiness World Record pentru 1,6 milioane de bilete vândute într-o singură zi, pe lângă faptul că şase dintre albumele sale fac parte din top 100 cel mai bine vândute în Marea Britanie. Cu 7 single-uri numărul 1 în Marea Britanie şi 14 albume de studio numărul 1, 18 Brit Awards şi trei MTV European Music Awards, Robbie Williams este unul dintre cei mai mari artişti ai momentului.

Biletele şi abonamentele deja achiziţionate pentru concertul lui Robbie Williams vor fi valabile pentru noile date anunţate, 18 şi 19 august. Biletul/ abonamentul pentru 3 iunie va fi valabil pe 19 august, iar ce din 4 iunie pentru data de 18 august, atunci când va cânta Jason Derulo.

Citește și

Exit mobile version