• Actorul Johnny Depp a revenit pe covorul roșu la Londra pentru premiera britanică a filmului Jeanne Du Barry.
  • Acesta este primul său lungmetraj de la încheierea cazului de defăimare de mare amploare împotriva fostei soții Amber Heard în SUA.
  • Starul hollywoodian îl interpretează pe Regele Ludovic al XV-lea al Franței.

Johnny Depp a declarat că a încercat să-l convingă pe regizorul noului său film să nu-l distribuie într-unul dintre rolurile principale, scrie Sky News.

Starul hollywoodian îl interpretează pe Regele Ludovic al XV-lea al Franței în drama istorică Jeanne Du Barry și a participat luni seară la premiera din Marea Britanie, la Londra.

Depp, în vârstă de 60 de ani, a revenit pe covorul roșu pentru ceea ce este primul său film de lung metraj de la încheierea în 2022, în SUA, a cazului său de defăimare de profil înalt împotriva fostei soții Amber Heard.

Recomandări

DUCESA SOPHIE VIZITEAZĂ UCRAINA
CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
NADAL SE CALIFICĂ ÎN TURUL PATRU LA MADRID
TRUMP MODIFICĂ DOBÂNDA DE REFERINȚĂ
MELONI CANDIDEAZĂ LA EUROPARLAMENTARE

Filmul urmărește viața lui Jeanne, o femeie din clasa muncitoare care își folosește inteligența și alura pentru a urca în ierarhia socială, ajungând în cele din urmă în vizorul Regelui. Personajul este interpretat de actrița franceză Maiwenn, care este, de asemenea, co-scenaristă și regizoare a filmului.

Depp a vorbit pe scenă la premieră, spunând că a fost surprins când a fost abordat în legătură cu acest film. Potrivit publicației de specialitate de la Hollywood, Deadline, actorul, care este din Owensboro, Kentucky, a spus audienței: „Instantaneu, ceea ce se întâmplă în creierul tău este că te întorci în estul Kentucky… îți dai seama că vii din buricul de nicăieri, iar tu îl joci pe regele Franței. Nu avea niciun sens pentru mine, am încercat să o conving să renunțe. Nu a fost de acord și a avut un mare curaj să mă ia în distribuția ei.”

Jeanne Du Barry a fost ovaționat timp de șapte minute când a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, în mai 2023. Filmul este prima apariție majoră a lui Depp pe ecran după procesele intentate împotriva lui Heard și a editorilor ziarului The Sun din Marea Britanie.

În 2022, el a dat-o în judecată cu succes pe Heard din cauza unui articol din 2018 pe care aceasta l-a scris pentru The Washington Post despre experiențele sale ca supraviețuitoare a abuzului domestic, despre care avocații lui au spus că l-a acuzat în mod fals că ar fi un abuzator.

Cu toate acestea, procesul său din Marea Britanie, intentat cu doi ani mai devreme, nu a avut succes, un judecător de la Înalta Curte constatând că Depp a agresat-o pe Heard în timpul relației lor.

Citește și