• Emisiunile vor fi realizate de compania Archewell Productions a lui Harry şi Meghan.
  • Ducesa va produce ambele seriale, iar ducele va lucra la serialul de polo.
  • Ambele se află în primele etape de producţie.

Prințul Harry și Meghan Markle vor fi producătorii executivi a două noi seriale de non-ficţiune axate pe lifestyle şi polo.

Una dintre emisiuni va explora „bucuriile gătitului, grădinăritului, divertismentului şi ale prieteniei”, în timp ce cealaltă va oferi „acces fără precedent la lumea poloului profesionist” şi la US Open Polo Championship din Florida, a precizat compania Netflix.

Emisiunile vor fi realizate de compania Archewell Productions a lui Harry şi Meghan, ducesa urmând să producă ambele seriale, iar ducele să lucreze la serialul de polo.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
CINE-I „DI VINĂ”?
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Ambele se află în primele etape de producţie, titlurile şi datele de lansare urmând să fie anunţate în lunile următoare.

Ducii au lansat anterior trei documentare, în cadrul unui contract de mai multe milioane de lire sterline cu gigantul de streaming.

Heart of Invictus, difuzat în august anul trecut, a urmărit un grup de membri ai serviciului în drumul lor spre Jocurile Invictus. Netflix a lansat, de asemenea, seria de documentare Live to Lead şi controversatul documentar în şase părţi Harry & Meghan, în decembrie 2022. În acesta din urmă, ducele şi ducesa au făcut lumină asupra vieţii lor tulburi din cadrul familiei regale.

Citește și: