• Vlogger-ul Selly a petrecut împlinirea celor 20 de ani fără distanţare socială
  • El a postat imagini de la petrecere pe Instagram, iar polițiștii s-au autosesizat
  • Sorin Cîmpeanu spune că este regretabil ce s-a întâmplat în acest weekend

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a comentat faptele lui Selly (Andrei Șelaru), un cunoscut vlogger, extrem de apreciat în rândul elevilor. El a dat o petrecere în acest weekend, unde nu au fost respectate normele de distanțare, iar poliția a aplicat mai multe amenzi participanților la party.

„E regretabil ceea ce s-a întâmplat, eu mă gândesc că sunt aspecte contradictorii, pentru că am văzut și alte acțiuni, foarte responsabile, care intră în contradicție flagrantă cu ceea ce s-a întâmplat în acest weekend. Deci, e greu de format o opinie, pentru că am văzut și bune, și rele, și responsabile, și non-responsabile”, a spus Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat dacă există riscul ca alți tineri să organizeze petreceri, după exemplul dat de Selly, fără a fi respectate regulile impuse de pandemie.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
OLIVIA RODRIGO NU MAI CÂNTĂ ÎN UK
GOOGLE DĂ BANI GREI LA APPLE
GEN Z SE DISTREAZĂ CU POWERPOINT-URI

Știți foarte bine câtă putere are un influencer la acest nivel. Cu siguranță da, există pericolul. După cum există și șansa să urmeze abordările bune, constructive, pe care le-am văzut în mai multe rânduri din partea lui”, a mai spus sursa citată.

Cum justifică Selly petrecerea din weekend: Mi se pare nedrept ce am pățit eu

Selly a postat un videoclip pe canalul său de youtube în care a explicat ce s-a întâmplat la petrecerea de celebrare celor 20 de ani.

„Oamenii au aplicat legea, dar legea e complet idioată. În club e voie, dar într-o casă imensă, cu o curte imensă nu e voie. (…) Noi am fost cazați într-o vilă mare, cu o curte imensă și nu eram mai mult de 20 de oameni. Nu am știut că Țancă va veni cu toată formația lui. Am luat toate lucrurile în serios și ne-am testat. Nu suntem antimască, nu suntem antipandemie… Nu am deranjat pe nimeni”, spune Selly.

Poliția a dat amenzi de 15.000 de lei

Vlogger-ul Selly a petrecut împlinirea celor 20 de ani fără distanţare socială şi cu maneliştii Tzancă Uraganu’ şi Costel Biju. Oamenii legii au aflat de petrecere chiar de pe contul de Instagram al lui Selly şi au împărţit amenzi.

15.000 de lei este valoarea totală a amenzilor date de poliţie. Printre cei amendaţi se numără şi Selly, iar motivul invocat de Poliţia Ilfov este încălcarea normelor de protecţie sanitară, impuse în contextul pandemiei.