- Mircea Brînzea, acrobat la circ, se pregăteşte intens pentru noi spectacole.
- În ultimele 3 luni, Mircea s-a antrenat acasă, dar i-a lipsit validarea din partea publicului.
- Spectacolele de la Circul Metropolitan se reiau din 3 iulie.
Ţi-au lipsit acrobaţiile de la circ? Nu mai este mult până când te vei putea bucura de spectacole.
Advertisment
Mircea este acrobat şi îţi spune că în ultimele trei luni, deşi nu a avut repezentaţii, nu a stat degeaba şi s-a antrenat acasă.
I-a lipsit, însă, foarte mult publicul. Singurul spectator a fost fetiţa lui.
Recomandări
În luna iulie va reveni pe scenă, dar în alte condiţii. Spectacolele se vor ţine în aer liber, într-o arenă unde vor putea intra doar 130 de persoane.
„Noi fără public suntem ca şi peştele pe uscat. Am reluat activitatea, într-adevăr destul e greu. Dar muncim foarte mult să ajungem la forma iniţială pe care am avut-o”, spune Mircea Brînzea, acrobat în vârstă de 34 de ani.
„Am reuşit să obţin 5 titluri de campion mondial, 5 de campion european. Sunt antrenor la gimnastică aerobică. Am antrenat şi lotul Marii Britanii”, adaugă Mircea.
„A intrat în toate spectacolele, este bun la tot aici. Face şi trapez, plasă elastică, acrobaţii, dansează, adică e omul bun la toate”, afirmă Ion Strâmbeanu, acrobat la circ.
- ZF: Companiile româneşti au început să se bată parte în parte cu multinaţionalele pentru recrutarea de creiere româneşti
- Internetul cuantic se apropie încet de realitate. Cercetătorii au obținut starea cuantică Hall folosind fotoni
- Economia României frânează neaşteptat în primul trimestru din 2024. Evoluţia pune sub semnul întrebării prognozele economiştilor de creştere economică de 3% sau de peste 3% în 2024
- STUDIU. Creierul oamenilor moderni este cu 13% mai mic decât acum 100.000 de ani. Care sunt explicațiile
- BREAKING NEWS: Elicopterul lui Raisi s-a prăbușit / Starea lui Raisi este încă necunoscută, echipele de salvare au început căutările
Partenerii noștri