• Programul „Străzi deschise” se extinde în weeknd în sectorul 1 al Capitalei, cu activități sportive, spectacole de magie și muzică live, iar Calea Victoriei redevine spațiu pentru plimbări în aer liber.
  • În weekendul 13-14 aprilie 2024, pe Calea Victoriei se instaurează o zonă temporar pietonal între orele 10.00 şi 22.00.
  • În sectorul 1 se organizează ateliere sportive și educaționale pentru copii și părinți, dar și spectacole de teatru, concerte live și ateliere creative, în perioada 13-14 aprilie 2024.

Programul „Străzi deschise” se extinde în weeknd în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Alexandru Constantinescu, cu activităţi sportive, spectacole de magie şi muzică live, iar Calea Victoriei redevine spaţiul adecvat pentru plimbările în aer liber.

Potrivit unui comunicat al ARCUB, inspirat de modelul şi succesul proiectelor pietonale din marile oraşe ale lumii, „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” 4 transformă arterele aglomerate ale Capitalei în spaţii pietonale temporare şi îi invită pe bucureşteni şi turişti să se reconecteze cu oraşul în care trăiesc.

În acest weekend, zonele temporar pietonale instaurate în sectorul 1 al Capitalei şi pe Calea Victoriei vor găzdui activităţi sportive şi educaţionale. Este vorba de Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiilor, între orele 10.00 şi 22.00, şi în Sectorul 1 – Str. Alexandru Constantinescu (între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu şi Str. Cap. Nicolae Drossu), între orele 10.00 şi 21.00.

Recomandări

PARDITELE FAC ACORD DE GUVERNARE
IOHANNIS DECLASIFICĂ CSAT
PRIORITĂȚILE LUI CG
WHATSAPP, UE?
AMENINȚAREA CIBERNETICĂ
CIOLACU O SUSȚINE PE LASCONI

Sâmbătă, 13 aprilie, şi duminică, 14 aprilie, în sectorul 1 al Capitalei (Str. Alexandru Constantinescu), începând cu ora 10.00, copiii şi părinţii sunt invitaţi să participe la ateliere sportive şi educative şi la jocuri interactive, organizate de PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti.

De asemenea, pe parcursul celor două zile, Biblioteca Metropolitană Bucureşti îi invită pe cei mici, în intervalul ora 11.00-12.00, la atelierele de creativitate Culorile emoţiilor, iar începând cu ora 12.00 le propune un minunat spectacol de magie. Opera Comică pentru Copii aduce în sectorul 1 al Capitalei, în acest weekend, Parada lui Bubu la Zoo, iar Teatrul Dramaturgilor Români va uimi trecătorii cu spectacolul de magie MAGITOT sunt eu.

Membrii talentaţi ai Şcolii de Artă Bucureşti vor susţine concerte live de percuţie, iar artiştii Circului Metropolitan Bucureşti vor impresiona publicul cu momente artistice efervescente.

Programul artistic din sectorul 1 va fi completat duminică, 14 aprilie, pe Strada Alexandru Constantinescu, de spectacolele de teatru susţinute de artiştii Teatrului de Animaţie Ţăndărică.

Din programul artistic din acest weekend în sectorul 1 nu vor lipsi atelierele creative pentru cei mici organizate de Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

În ambele zile de weekend, copiii se vor reîntâlni pe Calea Victoriei cu artiştii Rolling Strings Puppet Show, cu noi spectacole de teatru de animaţie, începând cu ora 17.00.

Conform comunicatului, în weekendul 13-14 aprilie 2024, pe durata restricţiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Ştirbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfăşoară evenimentul „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

În sectorul 1 al Capitalei, începând cu 12 aprilie, ora 22:00, până în ziua de 15 aprilie, ora 06:00, traficul este restricţionat (cu excepţia riveranilor), între Bulevardul Ion Mihalache şi Str. Loc. Gh. Stâlpeanu, respectiv între Str. Loc. Gh. Stâlpeanu şi Str. Cap. Nicolae Drossu.

Citește și