• Pe măsură ce securitatea de pe aeroportul din Kabul se deteriorează, zeci de mii de oameni se adună la aeroport.
  • Occidentul se străduiește să grăbească procesul de evacuare a propriilor cetățeni.
  • În cursul următoarelor săptămâni, talibanii vor alcătui un prim plan de guvernare a Afganistanului.

Un reprezentant al talibanilor a informat sâmbătă că mullahul Abdul Ghani Baradar, co-fondatorul talibanilor, a ajuns la Kabul pentru a negocia cu alți reprezentanți ai talibanilor noua guvernare afgană, la aproximativ o săptămână de la preluarea controlului asupra capitalei Kabul, scrie Reuters.

În vreme ce forțele americane se retrăgeau din țară, talibanii își încheiau avansul în forță în interiorul țării, care a coincis cu ceea ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a catalogat ca fiind „prăbușirea uluitoare” a forțelor armate afgane.

De la acel moment, mii de oameni s-au îngrămădit pe aeroportul din Kabul, iar nivelul de securitate se degradează pe zi ce trece, în timp ce statele din Vest fac eforturi pentru a accelera procesul de evacuare a cetățenilor lor și a afganilor considerați a fi vulnerabili, în mijlocul haosului și a zvonurilor privind brutalitatea talibanilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit unui oficial taliban, grupul lucrează la un nou format pentru administrarea Afganistanului în următoarele săptămâni, cu comitete distincte care să se ocupe de securitatea internă și de problemele financiare.

„Experți din fostul guvern vor fi aduși pentru gestionarea crizelor”, a declarat el pentru Reuters.

Potrivit sursei, noua structură politică nu ar fi o republică democratică conform standardelor occidentale, ci „va proteja drepturile tuturor”.

După recâștigarea puterii, talibanii, care îmbrățișează o formă ultra-dură a islamului sunnit, au proiectat o față mai moderată, afirmând că vor pacea, nu vor căuta răzbunare asupra foștilor dușmani și vor sprijini drepturile femeilor în limitele învățăturilor islamice.

Talibanii au interzis femeilor să lucreze sau să iasă fără a purta o burcă care să le acopere totul, atunci când au fost la putere din 1996 până în 2001 și au interzis, de asemenea, copiilor să frecventeze școala.

Potrivit oficialului, Baradar se va întâlni cu comandanți talibani, foști lideri guvernamentali și factori de decizie politică, precum și experți religioși.

Potrivit unui ofițer NATO, peste 12.000 de străini și afgani care lucrează pentru ambasade și organizații internaționale de ajutorare au fost evacuați de pe aeroportul din Kabul de când insurgenții talibani au preluat controlul asupra capitalei.

„Procesul de evacuare este lent, deoarece este riscant, pentru că nu dorim nicio formă de ciocniri cu membrii talibani sau civili în afara aeroportului”, a ținut să declare un oficial al NATO pentru Reuters, care a preferat să rămână sub anonimat. „Nu vrem să începem un joc de vină cu privire la planul de evacuare”, a mai spus acesta.