• Comandantul forțelor SUA în zona Indo-Pacific consideră situația din zona ca cea mai periculoasă din ultimii 40 de ani.
  • Amiralul Aquilino vede relații tot mai strânse între China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, și le-a numit „axa răului”.
  • Alte surse spun că deși războiul din Ucraina nu este un succes pentru Rusia, poate întări poziția Chinei.

Cine e inamicul nr. 1 al SUA? Cooperarea tot mai strânsă dintre China și Rusia poate prezenta un risc pentru Statele Unite. Scopul lor ar fi nu un atac direct împotriva SUA, ci dezbinarea unității dintre America și aliații săi, afirmă un ofițer de rang înalt al Statelor Unite.

Știam și până acum că SUA privește evoluțiile din China ca pe un risc. Care este noutatea?

Noutatea este calitatea acestui risc. Vorbim despre amiralul John Aquilino care a vorbit în fața Comisiei pentru Apărare din Congresul american, deci un ofițer de rang înalt care prezintă unei comisii foarte importante, informații de actualitate.

El spune că apropierea dintre China și Rusia reprezintă un risc pentru Statele Unite, pentru că este vorba despre o încercare din partea acestor două state de a dezbina unitatea occidentului, alianța NATO, respectiv Statele Unite și Uniunea Europeană, ceea ce pe termen lung poate duce la destabilizarea echilibrului puterilor actuale în lume.

Recomandări

CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
ACTORUL IAN GELDER A MURIT
BRAZILIA ESTE LOVITĂ DE INUNDAȚII
CINE MERGE ÎN FINALA EUROVISION
SUBVENȚIA CU DE TOATE
JAPONIA PREZINTĂ TEHNOLOGIA 6G

El a atras atenția că această apropiere dintre China și Rusia reprezintă, în mare parte, situația tensionată care este cea mai periculoasă din câte a văzut Aquilino în ultimii 40 de ani.

În plus, față de apropierea dintre China și Rusia, această cooperare se extinde și asupra Coreei de Nord și a Iranului. Deci, practic, sunt patru state adversare Statelor Unite care încep să coopereze.

Aquilino a spus că vorbim despre despre „o axă a răului”.

Este opinia amiralului american una izolată, exagerată?

Se pare că nu. Administrația Statelor Unite a trimis mai multe avertizări din partea serviciilor de securitate și de informații americane privind pericolele pe care le reprezintă această apropiere între China și Rusia. Știm bine că China nu dă niciodată nimic pe gratis, în schimb ei au livrat arme Rusiei pentru războiul din Ucraina și se pare că Rusia a făcut concediu pe termen lung către China și, practic, a devenit dependentă de ea, ceea ce, din nou, slăbește poziția statelor Unite în acest context.

Citește și