• Azi a fost zi liberă la unii angajați ai statului. A fost Ziua Bărbatului.
  • Cei de la ANCOM au avut liber – însă doar bărbații – în ideea că, dacă doamnele sunt învoite în martie, să fie și bărbații în noiembrie.
  • ANCOM este autoritatea care protejează interesele utilizatorilor de comunicații

ANCOM este autoritatea care protejează interesele utilizatorilor de comunicații. Sunt 701 angajați, dar sunt aprobate 876 de posturi. Venitul mediu lunar este de aproape 10000 de lei. Venitul a crescut în ultimii 3 ani, era 8800 in 2018 și 9684 în 2019.

Astăzi, bărbații din ANCOM au sărbătorit Ziua Bărbatului. Cu puține excepții, n-au venit la birou. Reporterii Mediafax au vrut să vorbească la telefon cu șefi de servicii, bărbați. După câteva apeluri, centralista, o femeie înțelegătoare cu colegii, a refuzat să facă legătură, spunând că trebuie făcută solicitare scrisă.

Ziua Bărbatului este legiferată din 2016, dar nu este declarată zi liberă legală.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU