• Angela Merkel e deranjată de atitudinea germanilor la vestea că restricțiile se vor remedia
  • Merkel este de acord cu ridicarea restricțiilor, dar insistă că trebuie să fie făcută cu precauție
  • Cancelarul german le recomandă conaționalilor să trateze cu inteligență următoarea perioadă

Dacă ești curios ce o mai supără pe Angela Merkel, află că germanii, în opinia cancelarului, s-au relaxat prea repede în privința măsurilor de carantină. Cancelarul blamează autorităţile locale pentru că au ridicat prea multe restricţii dintr-o dată.

Angela Merkel îți explică ce o nemulțumește, după ce relaxarea măsurilor de carantină a început luni în Germania, după o lună de carantină: „Ar fi păcat să fim pedepsiţi de speranţe premature. Să tratăm toţi cu responsabilitate următoarea fază a pandemiei, inteligent şi cu precauţie. Este o călătorie lungă, nu putem rămâne fără putere şi suflu prea devreme“.

„Trebuie să ne pregătim, în spiritul solidarităţii europene, să creştem semnificativ contribuţia la bugetul european pentru o perioadă de timp, pentru că toţi ne dorim ca toate statele UE să fie capabile să îşi revină economic“, a mai menționat cancelarul.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"

Angela Merkel e fermă pe poziție când vine vorba de aşa-numitele „coronabonduri“, un instrument financiar cerut mai ales de Spania şi Italia, care vor ca povara financiară provocată de coronavirus să fie suportată de toate statele membre UE, nu doar de cele mai afectate.