• O aeronavă militară Il-80, cunoscută și ca „Avionul Apocalipsei”, a fost jefuită.
  • Hoții au sustras echipamentul radio al avionului esențial pentru rolul său în arsenalul nuclear al țării.

Presa de stat a Rusiei a anunțat că hoții au furat echipamentul radio din avionul militar rusesc Ilyushin Il-80. Aeronava se afla pe un aerodrom din regiunea sudică Rostov, iar acest lucru nu i-a impiedicat pe hoți să deschidă trapa de încărcare și să sustragă 39 de echipamente radio, informează BBC. Ministerul transporturilor al guvernului local a declarat că este în curs o investigație privind spargerea.

Experții militari spun că aeronava este una dintre cele patru Il-80 concepute pentru a fi folosite ca posturi de comandă aeriene pentru oficialii ruși, inclusiv pentru președinte, în cazul unui conflict nuclear.

În cazul în care va izbucni un război nuclear, președintele Rusiei ar urca la bordul aeronavei, unde ar putea comanda lansarea de rachete balistice intercontinentale (ICBM) și să ia alte decizii strategice. Însă, doar trei dintre acestea sunt funcționale. Agenția de știri Interfax a notat că aeronava a fost supusă reparațiilor programate la un aerodrom din orașul port Taganrog, de la începutul anului 2019.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"