• Preşedintele Joe Biden s-a întâlnit, marţi, cu cei mai importanţi patru lideri ai Congresului, pentru a-i determina să aprobe un ajutor de urgenţă pentru Ucraina şi Israel.
  • Karine Jean-Pierre, a transmis celor patru reprezentanţi că este importantă menţinerea guvernului deschis şi funcţional, aceasta fiind o ,,prioritate de bază ” a Congresului şi, implicit, pentru interesele SUA.
  • Luna aceasta, proiectul de lege a trecut de Senat, însă mai trebuie să primească aprobarea din partea Camerei Reprezentanţilor.

Preşedintele Joe Biden s-a întâlnit, marţi, cu cei mai importanţi patru lideri ai Congresului, pentru a-i determina să aprobe un ajutor de urgenţă pentru Ucraina şi Israel, informează AP.

Biden i-a primit pe preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, pe liderul majorităţii din Senat, Chuck Schumer, pe liderul minorităţii din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, şi pe liderul minorităţii din Senat, Mitch McConnell. La întâlnire a participat şi vicepreşedintele Kamala Harris, notează AP.

În cadrul întâlnirii, secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis celor patru reprezentanţi că este importantă menţinerea guvernului deschis şi funcţional, aceasta fiind o ,,prioritate de bază ” a Congresului şi, implicit, pentru interesele SUA.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

Cei doi lideri ai Senatului au transmis asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, atâta timp cât preşedintele Joe Biden va semna proiectul de lege care urmează a fi trimis.

Totodată, potrivit sursei citate, Camera Reprezentanţilor, aflată sub conducerea republicanilor, este presată să adopte pachetul de 95 de miliarde de dolari pentru securitate naţională, care consolidează ajutorul pentru Ucraina, Israel şi Indo-Pacific.

Luna aceasta, proiectul de lege a trecut de Senat, însă mai trebuie să primească aprobarea din partea Camerei Reprezentanţilor.

Citește și: