BILANȚUL ZILEI. Din 41 de decese, 38 de pacienți erau nevaccinați

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20.131 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 463 mai mult decât în ziua anterioară.

2.038 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până la data de 31 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.216.525 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 51.731 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.899.522 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până luni, 60.025 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 41 de decese (23 de bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui.

Dintre cele 41 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, unul la categoria de vârstă 50-59 ani, nouă la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 41 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și trei vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și 70-79 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.781, cu 901 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 903 persoane, cu 42 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 903 pacienți internați la ATI, 763 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 881 sunt minori, 861 fiind internați în secții, cu 85 mai mult decât în ziua anterioară și 20 la ATI, cu 5 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.792.295 de teste RT-PCR și 7.316.737 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.995 de teste RT-PCR (12.125 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.870 la cerere) și 33.487 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 185.334 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.176 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 97.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 33 de persoane.

Exit mobile version