Care este arma secretă a Washingtonului împotriva hackerilor din China

• Statele Unite nu au ezitat să folosească sancțiuni împotriva entităților chinezești.
• Sancțiunile financiare specifice sunt potrivite pentru a aborda activitățile cibernetice ilicite comise de actori nestatali.
• Când guvernul SUA utilizează sancțiuni financiare specifice, acesta identifică actorii implicați în activități ilicite, le îngheață activele din SUA și interzice persoanelor și entităților americane să facă afaceri cu aceștia.

La începutul lunii trecute, consilierul pentru securitate națională, Tom Donilon, a declarat că furtul cibernetic de informații confidențiale și tehnologie de la întreprinderile americane „provine din China la o scară fără precedent”, iar generalul Keith Alexander, directorul Agenției Naționale de Securitate, a numit anterior acest furt „cel mai mare transfer de bogăție din istorie”.

Dacă anunțurile recente sunt un indiciu, administrația Obama și-a sporit atenția asupra amenințărilor la adresa securității cibernetice. În februarie, Casa Albă a publicat un ordin executiv care vizează îmbunătățirea securității cibernetice a infrastructurii critice a țării. În aceeași lună, aceasta a dezvăluit, de asemenea, o nouă strategie de prevenire a furtului de secrete comerciale americane.

Cu toate acestea, un instrument potențial crucial a fost în mare parte absent din discuțiile privind modul în care Statele Unite ar trebui să abordeze amenințările cibernetice: sancțiunile financiare specifice. Având în vedere succesul sancțiunilor financiare direcționate în alte contexte – și anume, combaterea terorismului și eforturile de a opri proliferarea nucleară – administrația Obama ar trebui să stabilească un proces de impunere a acestora asupra persoanelor și entităților care se implică în activități cibernetice pernicioase.

Din mai multe motive, sancțiunile specifice sunt deosebit de potrivite pentru a aborda amenințările reprezentate de atacurile cibernetice și de furtul cibernetic și ar putea constitui o parte importantă a unei strategii mai ample de atenuare a problemei. În primul rând, în cazul atacurilor întreprinse de state sau de reprezentanți ai acestora, sancțiunile ar putea servi drept factor de descurajare împotriva unui viitor comportament ilicit.

Acest lucru se datorează faptului că statele, preocupate de reputația lor, au interesul de a împiedica expunerea publică a activității lor ilegale. La sfârșitul anului trecut, de exemplu, atât Beijingul, cât și compania chineză Huawei Technologies au obiectat vehement față de un raport publicat de Comisia permanentă selectivă pentru informații a Camerei Reprezentanților din SUA, care acuza Huawei și o altă companie chineză de faptul că reprezintă o amenințare cibernetică semnificativă la adresa intereselor de securitate națională ale SUA. Huawei a mers atât de departe încât a catalogat raportul drept „un exercițiu de blamare a Chinei”.

Sancțiunile financiare

Sancțiunile financiare specifice sunt, de asemenea, potrivite pentru a aborda activitățile cibernetice ilicite comise de actori nestatali. Pentru astfel de actori, sancțiunile publice nu numai că ar avea un efect de descurajare, ci le-ar limita accesul la sistemul financiar american. Administrația Obama a impus în trecut sancțiuni financiare specifice împotriva unor grupuri criminale nestatale similare – cum ar fi Yakuza din Japonia, Los Zetas din Mexic și Camorra din Italia – ca parte a strategiei sale de combatere a criminalității organizate transnaționale. Sancțiunile financiare specifice au jucat, de asemenea, un rol important în slăbirea Al Qaeda în ultimii ani.

Un al doilea motiv pentru care sancțiunile financiare țintite ar funcționa bine în contextul cibernetic este că, spre deosebire de atacurile reciproce în spațiul cibernetic sau de utilizarea forței militare, acestea sunt proporționale la scară cu infiltrațiile cibernetice, cum ar fi furtul discret al proprietății intelectuale de la întreprinderile americane, și pot fi atent calibrate pentru a produce efectul dorit.

Prin urmare, sancțiunile ar putea acționa ca o frână în calea escaladării și ar putea adăuga o pârghie la negocierile diplomatice privind chestiunile cibernetice, lucru pe care atât Statele Unite, cât și China par să-l aprecieze. În cele din urmă, dacă Washingtonul ar impune sancțiuni financiare țintite împotriva infractorilor cibernetici, efectul sancțiunilor s-ar răsfrânge probabil dincolo de granițele SUA, deoarece instituțiile financiare din întreaga lume refuză adesea să facă afaceri cu entitățile sancționate.

Atunci când guvernul SUA utilizează sancțiuni financiare specifice, acesta identifică actorii implicați în activități ilicite, le îngheață activele din SUA și interzice persoanelor și entităților americane să facă afaceri cu aceștia. Puterea guvernului de a face acest lucru își are rădăcinile în statute precum International Emergency Economic Powers Act din 1977, care permite președintelui să declare o urgență națională în ceea ce privește amenințările care își au originea „în întregime sau în mare parte în afara Statelor Unite” și să impună anumite restricții economice asupra sursei acestor amenințări.

Spre deosebire de tipurile mai vechi de programe de sancțiuni, cum ar fi embargoul împotriva Cubei, sancțiunile financiare direcționate vizează doar persoanele și entitățile despre care guvernul SUA știe că sunt implicate în activități ilicite. Washingtonul poate impune astfel de sancțiuni persoanelor fizice sau juridice, inclusiv companiilor de fațadă și de tip fantomă, indiferent dacă acestea au sau nu legătură cu un stat. Statele Unite nu au ezitat să folosească sancțiuni împotriva entităților chinezești.