• Cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost lovită vineri dimineață de un bombardament rusesc, declanșând un incendiu la unul dintre cele șase reactoare ale sale și ridicând temerile privind un dezastru care ar putea afecta întreaga Europă Centrală timp de decenii, precum cel de la Cernobîl din 1986.
  • Dar, chiar dacă centrala nucleară din Zaporizhazia are un proiect diferit de cel de la Cernobîl și este protejată împotriva incendiilor, experții în securitate nucleară și Agenția Internațională pentru Energie Atomică avertizează că purtarea unui război în interiorul și în jurul unor astfel de instalații prezintă riscuri extreme.

Cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost lovită vineri dimineață de un bombardament rusesc, declanșând un incendiu la unul dintre cele șase reactoare ale sale și ridicând temerile privind un dezastru care ar putea afecta întreaga Europă Centrală timp de decenii, precum cel de la Cernobîl din 1986, a scris AP.

Îngrijorările au dispărut după ce autoritățile ucrainene au anunțat că incendiul a fost stins și că, deși compartimentul reactorului a fost avariat, siguranța unității nu a fost afectată.

Dar, chiar dacă centrala nucleară din Zaporizhazia are un proiect diferit de cel de la Cernobîl și este protejată împotriva incendiilor, experții în securitate nucleară și Agenția Internațională pentru Energie Atomică avertizează că purtarea unui război în interiorul și în jurul unor astfel de instalații prezintă riscuri extreme.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

O preocupare majoră, ridicată de autoritatea de reglementare nucleară de stat din Ucraina, este că, în cazul în care luptele întrerup alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare, aceasta ar fi nevoită să folosească generatoare diesel mai puțin fiabile pentru a furniza energie de urgență pentru sistemele de răcire în funcțiune. O defecțiune a acestor sisteme ar putea duce la un dezastru similar cu cel de la centrala japoneză Fukushima, când un cutremur masiv și un tsunami din 2011 au distrus sistemele de răcire, declanșând fuziuni în trei reactoare.