Cătălin Drulă: „După aproape o lună, şi-a dat seama şi Iohannis că Bode a furat”

Cătălin-Drulă

Cătălin-Drulă

„După aproape o lună, şi-a dat seama şi Iohannis, şeful României Educate, că Bode a furat şi nu e chiar în regulă treaba asta şi dă semnal la partid să facă ceva. Dar nu acum, la rotativa din mai. Între timp, hoţul de la Interne reprezintă România în continuare în faţa partenerilor europeni şi negociază aderarea la Schengen”, scrie pe Facebook Cătălin Drulă.

Liderul USR afirmă că „ăsta e ritmul de schimbare pe care îl preferă Iohannis”. Mai mulți lideri PSD au sugerat că Lucian Bode ar fi trebuit să-și dea demisia, printre aceştia fiind Marian Mina (PSD Giurgiu), Gheorghe Șimon (deputat de Maramureș) sau Lucian Romașcanu. Demisia lui Bode a fost solicitată şi de opoziţie, fiind depusă chiar şi o moţiune simplă în acest sens, demers respins de Parlament.

„De asta de opt ani cu Iohannis preşedinte, nu s-a schimbat aproape nimic în ţara asta şi nici nu se va schimba câtă vreme este preşedinte. Dar scăpăm de el anul viitor şi avem o şansă”, încheie Drulă.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus joi că se aşteaptă ca până la rocada guvernamentală să se ia o decizie în cazul acuzaţiilor de plagiat la adresa ministrului de Interne Lucian Bode. „Am încredere că în PNL şi domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic”, a spus Iohannis.

„Din câte am înţeles din spaţiul public nu chiar aşa a spus comisia, dar este adevărat că acolo sunt probleme. Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios, şi eu am încredere că în PNL şi domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic”, a declarat şeful statului.

Exit mobile version