- Românii care lucrează în Emiratele Arabe Unite au fost vaccinați cu Sinopharm.
- Vaccinul chinezesc Sinopharm a fost aprobat de urgență de OMS.
- UE face demersuri ca cei vaccinați cu seruri neaprobate să nu mai stea în carantină.
Vaccinul și certificatul verde te vor ajuta să călătorești mai ușor începând cu această vară. Însă s-ar putea să fii nevoit să stai în carantină dacă lucrezi într-un stat din afara Uniunii Europene și vrei să te întorci în țară. Asta se poate întâmpla chiar și în cazul te-ai vaccinat.
Deocamdată, românii imunizați cu alte seruri decât cele aprobate în UE, trebuie să intre în carantină la intrarea în țară.
Procedurile actuale permit doar celor care sunt vaccinați cu serurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, să evite carantina atunci când revin în țară. În această situație se află de exemplu românii din Emirale Arabe Unite care au fost vaccinați cu serul chinezesc Sinopharm. Pentru ei statul nu are încă o soluție, chiar dacă ei au luat toate măsurile de protecție care țineau de ei.
Când s-ar putea elimina aceste restricții?
Organizația Mondială a Sănătății a aprobat de urgență și vaccinul chinezesc de la Sinopharm și asta va grăbi puțin procedurile. Secretraul de stat Andrei Baciu spune că în acest moment este analizată aceeastă problemă la nivel european, iar România se va alinia acestei decizii. Trebuie să știi că România nu e singurul stat care se confruntă cu această problemă, iar autoritățile spun că încearcă să găsească o soluție în cel mai scurt timp.