- Vaccinul anti-Covid CoronaVac de la Sinovac a fost aprobat în China
- Este al doilea vaccin anti-Covid aprobat în China, după cel de la Sinopharm
- În China, mai sunt în teste alte două vaccinuri
Sinovac Biotech a anunţat sâmbătă că vaccinul anti-Covid pe care l-a produs a fost aprobat de China pentru a fi utilizat în rândul populaţiei generale, relatează Reuters.
Este al doilea vaccin anti-Covid pe care China în aprobă, după ce serul de la Sinopharm a primit autorizaţia încă din luna decembrie.
Ambele vaccinuri, cât şi un al treilea, produs tot de Sinopharm, au fost deja utilizate în campania de vaccinare din China, în cadrul căreia s-au administrat deja 31 de milioane de doze, în principal grupurilor mari de risc. Un al patrulea vaccin, produs de CanSino Biologics, este folosit în rândul personalului militar.
Indonezia, Turcia, Brazilia, Chile, Columbia, Uruguay şi Laos au oferit autorizaţie de urgenţă pentru vaccinul CoronaVac de la Sinovac.
CoronaVac, testat şi pentru bătrâni şi copii
Primele două etape din studiul clinic au arătat că vaccinul poate declanşa un răspuns imun pentru bolnavii mai în vârstă şi este, de asemenea, testat în rândul bolnavilor cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani.
Sinovac a avertizat, totuşi, că datele privind rata de protecţie în rândul persoanelor peste 60 de ani au fost „limitate”.
China intenţionează să furnizeze 10 milioane de doze către COVAX, iniţiativa globală de distribuire a vaccinurilor, susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.