• Maria Niţescu este manager interimar al Institutului Matei Balş
  • Medicul specialist în igienă, educaţie şi sănătate publică a fost numit în funcţie după demisia lui Streinu Cercel
  • Până în acest moment Maria Niţescu nu a făcut nicio declaraţie legată de incendiu

Patru pacienţi decedaţi şi 102 evacuaţi în urma incendiului de la Matei Balş. Nicio declaraţie din partea conducerii acestei unităţi medicale.

Institutul a fost condus timp de 19 ani de Adrian Streinu Cercel, dar acesta şi-a dat demisia în decembrie, după ce a fost ales senator.

Manager interimar a fost desemnată Maria Niţescu.  Ştim despre ea că este specialist în igiena alimentaţiei şi nutriţie. Predă la UMF Carol Davila, unde este conferenţiar.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Din iunie 2010 lucrează la „Matei Balş”, unde, printre altele era responsabilă de management a calităţii serviciilor medicale, dar şi de procedurile şi protocoalele de igienă.

Timp de un an, între aprilie 2009 şi aprilie 2010, a fost director al Direcţiei de Control în Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii. Între 2005 şi 2009 a fost director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti.

A făcut Facultatea de medicină la Craiova şi un doctorat în ”Cercetări privind starea de nutriţie în iod a populaţiei Municipiului Bucureşti”.

Un incendiu a izbucnit în vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.