• Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) critică decizia achiziţiei avioanelor second-hand din Norvegia.
  • „Puteam cumpăra 10 avioane noi, în loc de 32 vechi, şi puteam negocia mult mai bine”, spune copreşedintele formaţiunii, Claudiu Târziu.
  • AUR va vota în Parlament împotriva aprobării acestei achiziţii.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) critică decizia achiziţiei avioanelor second-hand din Norvegia. „Puteam cumpăra 10 avioane noi, în loc de 32 vechi, şi puteam negocia mult mai bine”, spune copreşedintele formaţiunii, Claudiu Târziu.

Cumpărăm nişte avioane care au o vechime de peste 40 de ani, aflate la nivelul maxim de zboruri, ca să investim încă pe atât în modernizare, reparaţii şi mentenanţă. Ce fel de afacere este asta? Am uitat oare vorba românească <suntem prea săraci ca să ne permitem lucruri ieftine>? Puteam cumpăra 10 avioane noi, în loc de 32 vechi, şi puteam negocia mult mai bine. Zilele trecute, de pildă, armata americană a donat Greciei vehicule militare blindate în valoare de 1 miliard de dolari. Şi noi suntem un partener foarte valoros pentru Statele Unite ale Americii”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

AUR va vota împotriva aceste achiziții

Nu era de ajuns că România este poarta de intrare pentru gunoaiele Europei şi că o treime din evaziunea fiscală are legătură cu Portul Constanţa. Nu am învăţat nimic nici din precedentele achiziţii de avioane. Guvernanţii insistă să încheie afaceri proaste pe spinarea contribuabilului român. Ceea ce noi cerem este o afacere corectă, care să implice pe cât posibil compensarea prin mecanismul offset. Vrem să vedem tehnică militară produsă în România, de braţe româneşti. Vrem ca 80% din banii investiţi să se întoarcă în ţară. Vrem să vedem patriotism şi demnitate, nu plecăciuni şi achiziţii de fiare vechi ale altora”, a subliniat deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

AUR va vota în Parlament împotriva aprobării acestei achiziţii.

România vrea să cumpere 32 de avioane de vânătoare F-16. Pentru aparatele care aparţin Norvegiei statul român ar putea să plătească 354 milioane de euro. Solicitarea aparţine ministrului Apărării, Vasile Dîncu.