Comisia Europeană a aprobat creșterea deficitului bugetar al României sub 5%

Comisia Europeană a aprobat majorarea deficitului bugetar sub 5% în 2023, comparativ cu ținta de 4,4% din PIB, fără a reduce finanțările europene pentru această abatere, conform unor informații din discuțiile dintre guvern și Comisia Europeană, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit sursei citate, o delegaţie de la Comisia Europeană a fost recent la București pentru a discuta despre procedura de deficit excesiv în care se află România. Bruxelles-ul pare hotărât să taie din finanțările europene, dacă guvernul Ciolacu nu se încadrează într-un deficit bugetar sub 5% din PIB în 2023, totuși mai mare decât ținta oficială actuală de 4,4% din PIB, adică aproximativ 70 miliarde de lei. Noua țintă de deficit ar urma să fie, astfel, 78,4 miliarde de lei pe PIB-ul actual de 1.600 miliarde de lei, oferind guvernului un spațiu de manevră de cel puțin 8 miliarde de lei.

Comisia nu confirmă, dar nici nu neagă

Comisia nu confirmă, dar nici nu neagă: „Avem discuții constante, detaliate și constructive cu autoritățile române pentru a pune finanțele publice ale României pe o traiectorie sustenabilă, în timp ce îi ajutăm să păstreze accesul la fondurile europene. Nu vom divulga conținutul acestor discuții”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru ZF, intrebat daca au existat cereri din partea guvernului României pentru a prelungi perioada necesară pentru a aduce deficitul bugetar la 3% din PIB.

Întrebarea vine în contextul în care în București nu se mai discută despre un deficit bugetar de 4,4% din PIB la sfârșitul lui 2023, ci de unul sub 5% din PIB, după derapajul bugetar din primele cinci luni din 2023.

România se află acum în procedura de deficit excesiv, după ce în 2019 a înregistrat un deficit bugetar de 4,6% din PIB, în loc de 3%, cum prevede tratatele Uniunii Europene. Dacă nu se va încadra în deficit, Comisia Europeană și Consiliul vor examina, în aprilie 2024, de ce România nu a atins ținta de deficit. Conform procedurilor europene, în funcție de concluziile raportului, se va emite o nouă recomandare sau se vor lua măsuri punitive, cum ar fi amenzi, dobânzi mai mari sau chiar suspendarea unor finanțări europene, o situație care până acum nu a fost experimentată pentru depășirea țintei de deficit bugetar.

Este esențial ca guvernul să demonstreze că ia măsuri concrete pentru a reechilibra bugetul, au mai subliniat sursele citate pentru ZF.

Citește și:

Exit mobile version