- Comisia Europeană a lansat autoritatea europeană pentru urgențele sanitare.
- Uniunea Europeană va investi 59 de milioane de dolari în HERA până în 2027.
- Până în 2022, HERA va acționa în cazul a cel puțin trei amenințări din sănătate.
Comisia Europeană a lansat HERA – Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență sanitară. Rolul ei este de a preveni, detecta și de a răspunde rapid la urgențe. Agenția va asigura dezvoltarea, producerea și distribuirea de medicamente și vaccinuri.
„Astăzi prezentăm ceva nou, un cadru care ar permite Europei să aibă toate măsurile medicale de care am putea avea nevoie pentru a ne proteja oamenii în caz de urgență de sănătate”, a spus Magaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene.
HERA urmează să fie finanțată până în 2027 cu 59 de milioane de dolari. Jumatate din sumă a fost direcționată autorității încă de la început. Banii vor veni atât de la statele membre, cât și de la sectorul privat.
„Investiția în sănătate este viitorul nostru. Este o investiție în viitorul nostru și pentru asta ne vom asigura că aici vom avea puterea financiară de șase miliarde de euro în următorii șase ani din cadrul financiar multianual și va crește la aproape 30 de miliarde, dacă luăm în considerare investițiile în sănătate, pregătirea în materie de securitate și răspunsul prin alte programe ale UE”, explică Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate.
HERA își propune să identifice din timp epidemiile. Până la începutul anului 2022, va identifica și va acționa în cazul a cel puțin trei amenințări cu impact ridicat.
„Avem nevoie de un dialog mai structurat și mai ferm cu comunitatea industrială și în special cu industria farmaceutică, pentru a avea un acces mai rapid la informațiile necesare”, afirmă Thierry Breton, comisar european.