Compania căilor ferate din Franța a fost amendată pentru că un tren a călcat o pisică

trenuri de mare viteză

trenuri de mare viteză

Un tribunal francez a găsit operatorul feroviar naţional vinovat de neglijenţă după ce un tren care pornea a trecut peste o pisică ascunsă pe şine. Moartea lui Neko l-a lăsat pe ministrul de interne „şocat” .

Moartea pisicii, numită Neko – care înseamnă ,,pisică” în japoneză – în ianuarie, în gara Montparnasse din Paris, a provocat indignare, iar ministrul de interne, Gérald Darmanin, s-a declarat ,,deosebit de şocat” .

Pasagerii Georgia şi fiica ei de 15 ani, Melaina, au declarat că animalul lor de companie a scăpat din geanta de voiaj şi a dispărut sub un tren de mare viteză în timp ce se pregătea să plece din Paris spre Bordeaux, în sud-vestul Franţei, cu 800 de pasageri la bord, potrivit The Guardian.

După 20 de minute în care au încercat să convingă personalul să o salveze, trenul a plecat, omorând pisica.

Operatorul feroviar francez, amendă după ce un tren a ucis o pisică

,,Am văzut-o tăiată în două” , a povestit Melaina la vremea respectivă pentru asociaţia 30 Million Friends. ,,Ne-au spus că nu era problema lor, că era doar o pisică şi că ar fi trebuit să o ţinem în lesă” .

SNCF le-a oferit proprietarilor pisicii un bilet gratuit spre Bordeaux drept compensaţie.

Asociaţia a depus o plângere pentru ,,abuzuri grave şi cruzime care au dus la moartea unui animal”.

Această acuzaţie permite o amendă de până la 75.000 de euro (64.000 de lire sterline) şi o pedeapsă cu închisoarea de cinci ani, dar, în acest caz, un tribunal din Paris a amendat SNCF cu 1.000 de euro pentru ,,neglijenţă”, hotărând că uciderea animalului a fost cauzată ,,involuntar”.

Citește și

Numărul persoanelor bisexuale din America s-a triplat în ultimele trei decenii

SONDAJ. Românii își doresc adoptarea monedei euro. 71% din cetățenii țării noastre vor moneda unică

Spania pune capăt crizei sanitare și elimină măștile de față obligatorii

Exit mobile version