Costel Alexe se disculpă. Fostul ministru spune că nici el, nici Gelu Puiu n-au schimbat șefi Romsilva

Deși omul adus de el în Ministerul Mediului ar fi coordonat acțiunea de schimbare a șefilor Romsilva, Alexe susține că nici el, nici Gelu Puiu nu se puteau atinge de directorii instituției.

Romsilva este o regie autonomă, iar angajările la Romsilva nu sunt atributul Ministerului sau a ministrului, pentru că acolo sunt o serie de condiții care trebuiesc îndeplinite, ei fiind, evident, autonomi în tot ce înseamnă funcționarea lor“, spune Costel Alexe, președinte Consiliul Județean Iași.

Și pentru că e vorba despre Costel Alexe, am verificat și dacă a progresat la capitolul Engleză. „Evident că acest lucru, după cum bine știți, nu este punctul meu forte. Trebuie făcută mențiunea cât se poate de sinceră că nu am făcut nici în școala generală, nici în liceu, nici în facultate nici măcar o oră de engleză pentru că nu am avut-o în curricula școlară. Lucrez la acest domeniu în momentul de față și sunt convins că la un moment dat vom avea și intervenții în engleză și o discuție cât se poate de clară, sper eu, pe proiectele de dezvoltare ale orașului nostru“, a explicat Alexe.

Exit mobile version