• Diana Șoșoacă a fost exclusă din partidul AUR
  • Senatoarea a crezut că Donald Trump i-a transmis un mesaj de susținere, pe Twitter
  • Poza este evident un fals, pentru că fostul președinte al SUA are contul de Twitter suspendat

Diana Șoșoacă este ținta unui val imens de ironii pe internet, după ce aceasta a crezut că Donald Trump i-a transmis un mesaj public de susținere, pe Twitter.

„Sad to read about Mrs. Sosoaca exclusion. It’s a HUGE mistake!”/”A fost trist să aflu despre excluderea doamnei Șoșoacă. O greșeală imensă”, este mesajul pe care Trump i l-ar fi adresat senatoarei.

Fotografia este evident un fals, pentru că fostul președinte al SUA nu mai are acces la contul său, după ce Twitter a decis suspendarea acestuia pentru distribuire de știri false și incitare la violență.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Thank you, Mr. President!”/”Mulțumesc, domnule președinte”, este mesajul pe care Diana Șoșoacă l-a postat alături de poza trucată.

Sute de comentarii ironice au apărut la postarea Dianei Șoșoacă, la care senatoarea a și răspuns.

Câteva dintre aceste mesaje:

„Xi Jinping si Putin au fost foarte intristati si au spus ca e inacceptabil asa ceva! Sint curios ce masuri vor lua impotriva tarisoarei! Oricum vom fi de partea Dianei!”

„Doamna Diana și Domnu Donald – doi martiri ai neamului!”

„Felicitări, doamnă senator! vă dați seama, dacă și Trump vă susține o să ajungeți departe, cine știe, poate chiar până la Casa Albă!”