• Fostul președinte Donald Trump le transmite susținătorilor săi că va fi repus în funcția de președinte până în august
  • Michael Flynn a spus că „ar trebui să se întâmple” o lovitură de stat în stilul celei din Myanmar
  • Susținătorii vehemenți ai lui Trump alimentează o speranță falsă că ar putea fi reintegrat

Fostul președinte Donald Trump și-a anunțat susținătorii că va fi repus în funcția de președinte al Americii până în august. În plus, consilerul său pentru securitate națională, Michael Flynn, a spus că „ar trebui să se întâmple” o lovitură de stat în stilul celei din Myanmar, anunță Daily Mail.

Potrivit unei analize realizată de jurnaliștii New York Times, susținătorii lui Donald Trump ar putea pune la cale o lovitură de stat inspirată de cea din statul Myanmar pentru a-l readuce pe Trump înapoi în funcție.

„Trump le-a spus mai multor persoane cu care este în contact că se așteaptă să fie reintegrat până în august”, a scris pe Twitter Maggie Haberman, jurnalist New York Times.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
NOU TERMINAL PE AEROPORTUL ORADEA
OZEMPIC E OUT
CUM STĂM LA ECONOMIE?
ROMÂNIA ÎMBĂTRÂNEȘTE

Chiar dacă Donald Trump și-a părăsit biroul de la Casa Albă în ianuarie, acesta a continuat să precizeze faptul că nu a pierdut cursa din 2020 în fața președintelui Joe Biden.

Discursul său a fost urmărit cu mare interes de susținătorii acestuia, care s-au conformat și au purtat steaguri cu „Trump a câștigat”, în cadrul unei parade de bărci organizată în Florida, cu ocazia celebrării „Memorial Day”.

Și unii dintre aliații săi au oferit celor mai vehemenți susținători ai lui Trump o speranță falsă că ar putea fi reintegrat.

În weekend, avocata Sidney Powell a declarat publicului din Dallas că Trump ar putea reveni.

„Ar trebui ca el să poată fi repus în funcție pur și simplu, să se stabilească o nouă zi de inaugurare”, a spus aceasta.  

Powell este cunoscută pentru că a răspândit o serie de teorii ale conspirației către susținătorii lui Trump despre cursa din 2020.