• Procurorii anticorupție au clasat dosarul privind diploma obținută în Viena de Vlad Voiculescu pe motiv că „fapta nu există”
  • Fostul ministru acuză că presa a fost cea care a spus că diploma sa nu există
  • Acesta este mulțumit, totuși, că Parchetul Anticorupție a verificat diploma sa

Procurorii anticorupție au clasat dosarul privind diploma obținută în Viena de Vlad Voiculescu pe motiv că „fapta nu există”, iar fostul ministru acuză că presa a fost cea care a spus că diploma sa nu există. El se întreabă dacă un astfel de loc „este oare o țară sau un balamuc”.

Prin plângerea penală depusă la DNA de „Coaliția pentru Națiune” s-a cerut verificarea diplomei obținute de Vlad Voiculescu la Wirtschaftsuniversität-Wien, din Austria.

DNA a clasat plângerea formulată, pe motiv că „fapta nu există”.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT

„Procurorul a consemnat în ordonanța de clasare că a primit documente relevante atât de la Ministerul Educației, cât și de la Centrul de Echivalare a Diplomelor”, spune, vineri, pe Facebook, fostul ministru al Sănătății, în timp ce își continuă „războiul” cu presa: „Un loc în care presa poate prosti oamenii că o diplomă nu există, chiar dacă este emisă de o universitate de top din Europa; a fost publicată (de câteva zeci sau sute de ori); este recunoscută de Ministerul Educației… un astfel de loc este oare o țară sau un balamuc?”, scrie Vald Voiculescu, pe Facebook.

Acesta este mulțumit, totuși, că Parchetul Anticorupție a verificat diploma sa.

Diploma obținută de Vlad Voiculescu a fost mult timp un subiect de scandal, multe organizații susținând că fostul ministru nu are studii superioare.