Elena Udrea, vizitată de soțul ei la penitenciarul Târgșor: „Momentan este ok, rezistă”

Elena Udrea a primit vizita soţului ei, Adrian Alexandrov, la penitenciarul Târgşor.

Alexandrov a declarat că Elena Udrea are încredere că totuşi se poate corecta la recurs condamnarea ei, care a fost una abuzivă şi că momentan este bine, rezistă şi se pregăteşte pentru recursul de luni.

„Elena are încredere că totuşi se poate corecta la recurs condamnarea ei care repet, a fost una abuzivă. Momentan este ok, rezistă şi se pregăteşte pentru ziua de poimâine”, a spus soţul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov.

El a precizat că este greu că nu îşi poate vedea copilul.

„Nici nu o pot aduce aici, pentru că discuţia se poartă printr-un geam şi cred că e o traumă pentru un copil ca, după atâta timp, să vină să îşi vadă mama în felul acesta”, a afirmat el.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat pentru luni, 20 iunie, judecarea recursului în casaţie prin care Elena Udrea încearcă să scape printr-o cale extraordinară de atac de condamnarea de șase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.

Fostul ministru Elena Udrea a fost adusă joi în ţară, la câteva zile după ce autorităţile judiciare bulgare au decis extrădarea sa.

Ea a fost preluată de o maşină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la Vama Giurgiu. Joi seară, ea a ajuns la Penitenciarul Târgşor.

Exit mobile version