• Escrocii profită de dorința de a ajuta a oamenilor și le fură banii, prin intermediul unor site-uri de caritate false.
  • Poliția din Londra a identificat cel puțin cinci astfel de site-uri.
  • Escrocii trimit mesaje de ajutor false mai multor persoane, dând diferite informații despre presupusa condiție în care se află.

Escrocii profită de faptul că războiul a făcut ca milioane de ucraineni să își părăsească țara și să fugă în țările învecinate. Prin umare, oamenii și-au unit forțele și au început mai multe campanii de binefacere, pentru ca refugiații să poată trece cu bine peste cele întâmplate.

Cu toate acestea, escrocii nu au ratat oportunitatea și au pus pe picioare și ei site-uri pe care oamenii pot dona, însă sumele strânse nu ajung la refugiați. Escrocii nu acționează doar prin intermediul site-urilor, ci o fac și prin scrisori de cerșetorie care, bineînțeles, nu sunt reale.

Poliția din Londra a spus că, deja, cel puțin cinci astfel de site-uri au fost identificate, Cu toate acestea, numărul site-urilor false este mult mai mare, deoarece acestea nu sunt raportate, conform Telegraph.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Prin intermediul site-ului GoFundMe, locuitorii din Regatul Unit au donat sume impresionante de bani, ajungând să fie pe primul loc în topul donatorilor. Peste 2 milioane de lire sterline au fost donate prin apelul de urgență „Help Ukraine Emergency Appeal„.

Escrocii au un plan foarte bine pus la punct

Simon Caulder, prezentatorul BBC, de la Rip-Off Britain, a îndemnat oamenii să fie extrem de prudenți: „Avertisment: dacă aș fi un escroc rus, aș înființa Airbnb-uri false în Kiev și Odesa cât de repede aș putea pentru a profita de aceste intenții nobile”, a spus acesta.

Mai mult decât atât, prezentatorul BBC a spus că o evaluare se desfășoară în permanență, dar și că există „măsuri solide pentru a detecta și a descuraja activitățile frauduloase”, dar și „tehnologii sofisticate și tehnici de analiză comportamentală”.

Vă implor să mă ajutați cu sprijinul dumneavoastră pentru a-mi ajuta familia și alte câteva persoane care sunt aici, cu noi. Nu am putut mânca de trei zile și suntem blocați. Pot să vă trimit informațiile persoanei din casa în care stăm, pentru a vă trimite sprijinul financiar direct la el”, a fost unul dintre mesajele pe care escrocii le trimit.