• Preşedintele PMP a vorbit despre șansele României de a intra în spațiul Schengen.
  • Premierul suedez, Ulf Kristersson, a promis că aderarea României la spaţiul Schengen va fi un obiectiv important al ţării sale.
  • Europarlamentarul este de părere că România va intra în spaţiul Schengen prin procesul de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a vorbit într-o postare pe Facebook despre șansele României de aderare la Schengen. Liderul a precizat că singura cale prin care România va intra în spaţiul Schengen este procesul la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului JAI lipseşte decizia pe care trebuia să şi-o asume Consiliul, respectiv cea privind eliminarea frontierelor pentru România şi Bulgaria.

„În prezenţa tuturor miniştrilor de interne din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi cu participarea miniştrilor de interne din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Lichtenstein, are loc, în perioada 8-9 iunie, şedinţa Consiliului JAI la Luxembourg. Această reuniune este ultima organizată in timpul preşedinţiei rotative a Uniunii Europene deţinută de către Suedia”, a declarat Tomac în postarea sa.

Europarlamentarul precizează că, deşi premierul suedez, Ulf Kristersson a promis în plenul Parlamentului European că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va fi un obiectiv important al ţării sale, de pe ordinea de zi prezentată lipseşte cea mai importantă decizie pe care trebuia să şi-o asume Consiliul JAI şi anume decizia privind eliminarea frontierelor pentru România şi Bulgaria.

„De aceea, îmi menţin poziţia şi subliniez din nou că singura cale prin care vom intra în spaţiul Schengen este procesul pe care l-am deschis la CJUE. Este dreptul nostru si ne vom face singuri dreptate”, a menționat liderul PMP.

Citește și

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA
C.E. INVESTIGHEAZĂ CHINA
CE ESTE DUREREA CRONICĂ