• ONU: Experți EAIE au văzut mine în perimetrul centralei nucleare din Zaporojie.
  • Cea mai mare instalație nucleară din Europa este cucerită de ruși din martie 2022.
  • SUA şi România au discutat despre atacarea porturilor dunărene şi situaţia navelor comerciale din Marea Neagră.

Experții Agenției Internaționale pentru Energie Atomică au văzut mine situate într-o zonă tampon între barierele perimetrale interne și externe ale centralei Zaporojie, a declarat luni șeful agenției, Rafael Grossi, într-un comunicat. Acesta a acuzat Rusia că pune presiune pe angajații de la cea mai mare centrală nucleară a Europei.

„Chiar dacă la prima vedere nu pare atât de grav faptul că niște mine antipersonal sunt undeva în dreptul porților, să nu uităm că Rusia a militarizat cea mai mare centrală nucleară din Europa cu șase reactoare, acolo sunt și depozite de muniție și blindate. La fel, să nu uităm că șeful informațiilor militare a amenințat de mai multe ori că Rusia a pus încărcături de explozibil inclusiv pe reactoare, iar experții de verificare din domeniul nuclear nu au fost lăsați să cerceteze tot spațiul centralei. Atâta timp cât acolo sunt militari cu muniție nu se respectă regulile de bază privind o centrală nucleară. Oricând poate să iasă un dezastru, unul intenționat sau chiar neintenționat”, a spus Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității, la Aleph News.

Ce măsuri au luat autoritățile române după atacarea porturilor Reni și Ismail?

„Am văzut că au fost discuții între secretarul de stat american, Anthony Blinken, și ministrul român de externe, Luminița Odobescu, atât despre exporturile de cereale, dar și despre securitatea la Marea Neagră. În acest moment, zona aceea de Dunăre este foarte aglomerată, în cele două porturi ucrainene trebuiau să ajungă peste 100 de vase, ele sunt încă parțial închise. La Galați, de exemplu, aproape 80 de nave sunt în zona portului, deci este o perioadă foarte aglomerată a anului. Acolo se transportă foarte multe mărfuri, nu doar cereale, dar și alte mărfuri pe Dunăre și am văzut reacțiile slabe din afară, la noi s-a supărat puțin domnul Iohannis, domnul Ciolacu”, a mai declarat Florin Jipa, editor șef la Monitorul Apărării și Securității, la Aleph News.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

Citește și: