- Fitch a confirmat ratingul pentru datoria guvernamentală a României.
- Decizia de a menține ratingul suveran și perspectiva stabilă se datorează, în mare parte, statutului de membru al Uniunii Europene al României.
- Potrivit estimărilor Fitch, economia României va înregistra o creștere de 2,9% în 2023 și de 3,2% în 2024.
Fitch, agenția de rating, a confirmat ratingul pentru datoria guvernamentală a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, împreună cu perspectiva stabilă, anunță Ministerului Finanțelor.
Advertisment
Decizia de a menține ratingul suveran și perspectiva stabilă se datorează, în mare parte, statutului de membru al Uniunii Europene al României și fluxurilor de capital provenite de la Uniunea Europeană, care au sprijinit investițiile și stabilitatea macroeconomică a țării.
Conform evaluării, agenția a remarcat evoluția pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor și a indicatorilor de guvernanță și dezvoltare umană, poziționând România într-o categorie superioară față de țările cu rating similar (BBB).
Recomandări
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a comentat această decizie ca fiind o recunoaștere a eforturilor constante pentru controlul deficitului bugetar, sprijinirea mediului de afaceri și promovarea unei creșteri economice durabile. Acesta a subliniat importanța încrederii acordate de agențiile de rating pentru a susține politici fiscale responsabile și proiecte de infrastructură menite să stimuleze creșterea pe termen lung.
„Priorităţile Ministerului Finanţelor rămân implementarea măsurilor care asigură consolidarea fiscal-bugetară şi a celor necesare asigurării unei creşteri economice sustenabile a României. Suntem hotărâţi să ne menţinem pe calea reformelor şi să continuăm să ne îmbunătăţim ratingul şi perspectiva economică în viitor”, a declarat Boloș.
În evaluarea realizată, Fitch menţionează atât rezilienţa economică de care a dat dovadă România în perioada recentă (2022 şi prima jumătate a anului 2023), cât şi stabilitatea politică de care s-a bucurat România începând cu finalul anului 2021, scrie Mediafax.
Potrivit estimărilor Fitch, economia României va înregistra o creștere de 2,9% în 2023 și de 3,2% în 2024, beneficiind de fonduri europene semnificative din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și din Mecanismul de Redresare și Reziliență (PNRR).
Factorii care ar putea contribui la îmbunătățirea ratingului sau a perspectivei țării includ continuarea reducerii deficitului bugetar și îmbunătățirea poziției structurale a contului curent prin reducerea îndatorării externe și a riscurilor legate de finanțarea externă. Totuși, deficitul bugetar persistent și o creștere semnificativă a datoriei publice în raport cu PIB-ul, precum și o scădere semnificativă a rezervelor de lichidități externe din cauza unor deficite majore ale contului curent și a reducerii investițiilor străine pot duce la o scădere a ratingului țării.
Citește și
- România cere modificarea PNRR/ Adrian Negrescu: Cu siguranță, Comisia Europeană va spune „da”
- Începe școala, ce faci cu anxietatea? Radu Leca: Din emoție și cu emoție poți învăța mai mult și mai bine
- ONU denunță în termeni duri pseudoalegerile organizate de Rusia în Ucraina/SUA dislocă aeronave F-16 în România/ Progrese ucrainene tactice