• Guvernul a prelungit starea de alertă, dar face unele excepții
  • În noaptea de Înviere ai voie să circuli până la ora 5.00
  • Se deschid și stațiunile de la mare, cu gradul de ocupare limitat

UPDATE 2 Guvernul a adoptat proiectul de HG

Guvernul a adoptat, joi, într-o ședință online, relaxarea măsurilor pe Litoral și ridicarea restricțiilor în noaptea de Înviere și cu ocazia sărbătorii specifice lunii Ramazan.

Executivul a adoptat Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.

UPDATE 1. Guvernul dezbate, joi după-amiaza, proiectul de HG care prevede prelungirea stării de alertă.

Multe dintre propunerile de prelungire a stării de alertă fac referire la modul în care se va desfășura Paștele creștin ortodox.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Învierea Domnului este cea mai importantă sărbătoare pentru creștinii ortodocși. De-a lungul secolelor, tradiția prăznuirii Învierii Domnului în ziua de duminică, începând cu ora 00,00 a fost păstrată nealterată în Biserica Ortodoxă de pretutindeni, indiferent de situația politică, economică, militară și socială din țară sau de dificultatea condițiilor meteorologice, epidemiologice sau sanitare.

Dată fiind solemnitatea acestei sărbători dar și de necesitatea unei organizări foarte bune, care să asigure accesul, prezența și organizarea credincioșilor cu menținerea măsurilor de siguranță sanitară în exteriorul și în interiorul lăcașurilor de cult, desfășurarea Slujbei Învierii presupune o amplă mobilizare atât a personalului clerical și neclerical angajat, cât și a voluntarilor. În acest context, se propune ca în toate localităţile să se permită circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20.00-5.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase”, potrivit proiectului de HG aflat în dezbaterea Executivului.

De asemenea, în proiect se face referire și la comunitatea musulmană.

„În perioada 13 aprilie-13 mai 2021, comunitatea musulmană din întreaga lume va începe postul specific lunii sfinte Ramazan care semnifică începutul revelării Coranului cel Sfânt Profetului Muhammed de către îngerul Gavriil. Un moment important pentru credincioșii musulmani în perioada lunii Ramazan este noaptea de Kadîr, celebrată anul acesta în noaptea de 8 spre 9 mai.

În această noapte, conform tradiției din România, enoriașii musulmani se roagă atât pentru bunăstarea familiei, a poporului, cât și a întregii lumi. Se roagă atât pentru iertarea păcatelor, pentru însănătoșirea bolnavilor, cât și pentru izbăvirea celor aflați în neputință. Noaptea de Kadîr este predecesoare ca și importanță slujbei de Ramazan Bayram. În acest context, se propune ca în toate localităţile să se permită circulaţia enoriașilor musulmani în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 8 mai-9 mai 2021, în intervalul orar 20.00-5.00 pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan”, se menționează în document.

Totodată, un alt element de noutate constă în limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică, la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pe Litoral.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Circulaţia în noaptea de Înviere va fi permisă până la ora 5.00, iar magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00 vineri, înainte de Paşte, propune premierul Florin Cîţu CNSU.

Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU – pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5:00”, anunţă Florin Cîţu.

De asemenea, el propune ca magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paşte.

Staţiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact aşa cum sunt acum staţiunile de la munte)”, este cea de-a treia propunere transmisă CNSU.