Florin Cîțu: „Mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan”. Klaus Iohannis cere FAR repatrierea urgentă a acestora

Colaj foto cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis.

„În acest moment mai sunt 35 de cetăţeni români în Afganistan. I-am propus domnului preşedinte să trimitem un avion pentru a-i aduce acasă. În acest moment avem două variante pe care lucrăm: un avion în colaborare cu NATO, care trebuie să plece în curând sau un avion al nostru care să plece direct acolo”, spune Florin Cîţu.

Premierul cere tuturor românilor care se află în Afganistan, dar nu au contactat misiunea diplomatică, să o facă în cel mai scurt timp.

Totodată, Cîţu spune că dacă se preferă varianta avionului NATO, românii vr fi aduşi până în Georgia, apoi urmează să fie aduşi în ţară.

„Nu sunt din cadrul Ambasadei. Sunt şi de la ONU, şi din cadru privat. Au fost 60. Mai sunt 35 acum acolo”, precizează Florin Cîţu.

Klaus Iohannis cere FAR repatrierea urgentă a românilor din Afganistan

Președintele Klaus Iohannis a dispus luni, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române (FAR -n.r.) pentru evacuarea de pe Aeroportul din Kabul a cetățenilor români aflați încă pe teritoriul statului afgan. Această decizie a fost luată la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan, necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară, precum și evaluările în acest sens ale Celulei de criză interinstituționale convocate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE)”, transmite Administrația Prezidențială.

Potrivit sursei citate, președintele Klaus Iohannis a fost permanent informat cu privire la evoluția situației din Afganistan de către MAE și celelalte instituții care fac parte din Celula de criză interinstituțională, care își desfășoară activitatea în regim permanent pentru analizarea evoluțiilor și propunerea adoptării demersurilor concrete necesare.

„România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora – atât în formatele regulate, cât și în cele speciale, precum reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE de marți, 17 august, sau reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi”, conchide Președinția.

În acest moment mai sunt 35 de cetățeni români în Afganistan, a declarat, luni, premierul Florin Cîțu: „Nu sunt din cadrul Ambasadei. Sunt și de la ONU, și din cadru privat”.

Exit mobile version