• 39 de civili au fost uciși în Afganistan între 2006 și 2016
  • Faptele soldaților australieni pot fi încadrate ca fiind crime de război
  • Crimele erau mușamalizate, iar indicii false erau plantate lângă trupuri

Forțele Speciale australiene au ucis 39 de cetățeni afgani, se arată în raportul Brereton, un document ce analizează o perioadă de 10 ani, între 2006 și 2016. Faptele sunt încadrate ca fiind crime de război, transmite The Guardian.

Timp de patru ani, Generalul-maior judecător Paul Brereton a investigat acuzațiile conform cărora un mic grup din cadrul Special Air Service (SAS – Forțele aeriene speciale) și un regiment de comando au ucis și maltratat 39 de civili afgani. În unele cazuri, soldații ar fi tăiat gâtul unor victime, lăudându-se cu faptele lor și ținând chiar și o numărătoare.

Brereton a numit acțiunile ca fiind „rușinoase și o trădare profundă” din partea Forțelor de apărare australiene.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În raportul Brereton scrie:

  • Forțele speciale au fost responsabile de zeci de ucideri fără temei legal, în majoritatea cazurilor fiind vorba de prizonieri și au fost mușamalizate cu intenție.
  • 39 de civili afgani au fost uciși în 23 de cazuri de către soldații din forțele speciale sau la comanda lor
  • Nici una dintre crime nu a fost parte a unui conflict armat desfășurat pe câmpul de luptă și au circumstanțe care dacă ar fi luate în calcul de un juriu de judecată, ar constitui crime de război
  • Toate victimele erau civili necombatanți sau foști combatanți
  • Au fost indentificați 25 de făptași care au calitatea de făptuitor sau complice; unii încă sunt cadre militare active.

De obicei, un comandant de patrulă ar fi luat o persoană captivă și un soldat nou venit și ar fi ordonat soldatului să ucidă captivul. Erau plasate indicii false ale unei așa zice răfuieli și se crea o poveste care să acopere faptele ilicite pentru raportul operațional, dar și pentru a evita controale nedorite.

Soldații puneau lângă trupurile neînsuflețite arme, stații radio sau un alt tip de echipamente, pentru a avea o justificare pentru crime. Comandantul Forțelor de apărare australiene, generalul Angus Campbell a promis să ia măsuri pentru faptele descrise în raportul Brereton, catalogând descoperirile despre conduita soldaților australieni ca fiind „rușinoase”, „tulburătoare” și „îngrozitoare”.