- Vaticanul a făcut publice joi primele imagini cu suveranul pontif, la câteva zile după operație.
- Papa Francisc îşi continuă recuperarea și va fi externat în zilele următoare.
- Audienţele Papei Francisc au fost anulate până pe 18 iunie.
Papa Francisc pare să își revină după intervenţia chirurgicală abdominală. Vaticanul a făcut publice joi primele imagini cu suveranul pontif. Acesta îşi continuă recuperarea și va fi externat în zilele următoare, relatează Reuters.
Fotografiile îl arată pe Papa Francisc într-un fotoliu rulant, vizitând secţia de oncologie pediatrică de la spitalul Gemelli din Roma, aflată lângă rezerva unde suveranul pontif se recuperează de peste o săptămână.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost supus pe 7 iunie unei intervenţii chirurgicale din cauza unei hernii abdominale. Acesta va fi externat în următoarele zile, a precizat Vaticanul miercuri. Audienţele papei Francisc au fost anulate până pe 18 iunie. Suveranul pontif are de asemenea pe agendă o vizită în Mongolia în perioada 31 august – 4 septembrie.
În mod tradiţional, papa Francisc nu organizează audienţe în iulie, moment în care singurele apariţii publice ale suveranului pontif sunt în cadrul rugăciunii de duminică. Astfel, liderul de la Vatican vla dispoziţie o lună întreagă pentru a se odihni înainte de vizită din Portugalia, în perioada 2-6 august, acolo unde va participa la Ziua Mondială a Tineretului şi va vizita sanctuarul din Fatima.
Citește și:
- Parlamentul se întrunește joi pentru învestirea Guvernului Ciolacu
- Aeroportul Brașov-Ghimbav a fost inaugurat. Cum arată primul aeroport deschis în România în ultimii 50 de ani și spre ce orașe poți zbura
- VIDEO. „Ai nevoie de un Dogg pentru a cunoaște un câine”. Snoop Dogg semnează un parteneriat cu o companie de îngrijire a animalelor