• Franţa se confruntă că prăbuşirea numărului de naşteri acesta ajungând la cel mai scăzut nivel de după al Doilea Război Mondial.
  • Franţa a avut anul trecut 678.000 de naşteri, ceea ce reprezintă o scădere de 7% faţă de 2022.
  • Rezultatul din 2023 poate fi explicat prin crizele succesive provocate de COVID, creşterea preţurilor la energie şi inflaţia record.

Franţa a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de naşteri de la cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat agenţia naţională de statistică INSEE, potrivit Reuters.

Franţa a avut anul trecut 678.000 de naşteri, ceea ce reprezintă o scădere de 7% faţă de 2022 şi o scădere cu 20% de la atingerea vârfului în 2020, a comunicat INSEE în raportul său anual.

Ţara a fost de zeci de ani într-o situaţie bună în comparaţie cu alte ţări europene, evitând o prăbuşire a natalităţii, aşa cum s-a întâmplat în Germania, Italia şi Spania.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Demografii cred că performanţa poate fi explicată prin sistemul generos de sănătate şi de îngrijire a copiilor din Franţa, precum şi prin scutirile fiscale şi alte beneficii pentru mai mulţi copii.

Rezultatul din 2023 poate fi explicat prin crizele succesive provocate de COVID, creşterea preţurilor la energie şi inflaţia record.

Citește și