• Franța se pregătește pentru încă o seară de proteste, jafuri și violențe, după uciderea, de către poliție, a lui Nahel, un tânăr de doar 17 ani.
  • Guvernul francez a trimis forțe suplimentare în trei orașe – Marsilia, Lyon și Grenoble – care au fost martorii unora dintre cele mai grave revolte din ultimele nopți.
  • Poliția a arestat peste 1.300 de persoane în cursul nopții de vineri spre sâmbătă pe fondul violențelor continue, mai multe decât în orice altă noapte de la începutul revoltelor.

UPDATE

Gaze lacrimogene folosite la noile tensiuni între poliție și protestatari, în Marsilia. Poliție tactică de specialitate trimisă suplimentar.

Poliția încearcă să disperseze mulțimile în Marsilia, unde au fost dislocați ofițeri suplimentari, scrie BBC.

Videoclipurile care circulă pe rețelele sociale arată grupuri de polițiști îmbrăcați în echipament antirevoltă – unii purtând scuturi – care se deplasează prin centrul orașului, în unele cazuri alergând.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

Forțele speciale au folosit gaze lacrimogene. La rândul lor, demonstranții au putut fi văzuți aruncând cu proiectile fumigene în ofițeri.

În Marsilia au ajuns trupe antirevoltă suplimentare, ca răspuns la solicitările oficialilor de acolo.

Aceste întăriri vor include membri ai unității tactice de elită GIGN (Groupe d’intervention de la Gendarmerie nationale), relatează presa BFMTV, citând poliția regională.

Încă 200 de agenți din CRS – ofițerii mobili de rezervă ai Poliției Naționale Franceze – sunt și ei în drum spre oraș, a declarat ministrul de interne într-o conferință de presă.

El a spus că elicoptere și vehicule blindate sunt disponibile forțelor din Franța. CRS 8, o unitate specializată pentru violență urbană, era deja desfășurată la Lyon.

Întăriri cu destinația Marsilia, Lyon, Grenoble, puncte fierbinți

Poliția și oficialii francezi s-au pregătit pentru o nouă noapte de violențe sâmbătă, un total de 45.000 de forțe de securitate fiind din nou disponibile pentru desfășurarea pe timp de noapte. Este aceeași cifră ca și în noaptea precedentă.

Dar ministrul de interne Gerald Darmanin a declarat reporterilor că forțe și echipamente suplimentare vor fi trimise în trei dintre cele mai afectate orașe, Marsilia, Lyon și Grenoble, care au făcut apel la sprijin suplimentar.

Efectivele vor fi ,,considerabil întărite” în aceste orașe, a spus Darmanin, „pentru a restabili complet ordinea republicană” .

Marsilia a luat deja măsuri mai restrictive decât capitala Paris, în încercarea de a scoate oamenii de pe străzi seara. La Paris, autobuzele și tramvaiele se opresc la ora locală 21.00, dar la Marsilia, acest lucru se întâmplă începând cu ora 18.00 seara, metrourile fiind de asemenea închise.

Vehicule blindate și două elicoptere suplimentare au fost trimise în orașul, al doilea ca mărime după populație din Franța.

CEEA CE TREBUIE SĂ ȘTII

  • Guvernul francez a trimis forțe suplimentare în trei orașe – Marsilia, Lyon și Grenoble – care au fost martorii unora dintre cele mai grave revolte din ultimele nopți.
  • Un total de aproximativ 45.000 de ofițeri sunt din nou pregătiți pentru serviciul de noapte.
  • Oamenii s-au adunat la o moschee din Nanterre pentru slujba de înmormântare pentru tânărul de 17 ani pe nume Nahel.
  • Poliția a arestat peste 1.300 de persoane în cursul nopții de vineri spre sâmbătă pe fondul violențelor continue, mai multe decât în orice altă noapte de la începutul revoltelor.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Franța se pregătește pentru încă o seară de proteste, jafuri și violențe, după uciderea, de către poliție, a lui Nahel, un tânăr de doar 17 ani, scrie RFI.

Funeraliile au avut loc astăzi în cadrul unei ceremonii private, departe de ochii presei, la care au participat sute de locuitori din Nanterre.

O înmormântare privată

Înmormântarea a început la ora locală 11:00 în Franţa, la casa funerară Mont-Valérien din Rueil-Malmaison, în apropiere de Nanterre. A fost respectat ritul musulman, bărbații stând de-o parte iar femeile, adesea acoperite cu văl, de cealaltă parte.

O forţă de securitate improvizată, formată din tineri din cartierul de locuinţe Pablo-Picasso din Nanterre şi bărbaţi, a păzit intrarea şi nu a permis accesul persoanelor străine. Jurnaliştii au fost rugaţi amabil, dar ferm, să părăsească perimetrul.

Familia lui Nahel M. a dorit ca înmormântarea sa să fie o chestiune strict privată.

Funerariile au continuat la moscheea Ibn Badis din Nanterre, unde a fost oficiată salat al-janazah, rugăciunea de înmormântare. Sicriul a fost apoi depus în sectorul musulman al cimitirului Mont-Valérien.

Magazine jefuite, evenimente anulate

Poliția e în continuare mobilizată, oamenii începând să se strângă pe străzi pentru o nouă seară de proteste.

Oamenii sunt și mai supărați după ce polițiștii au declarat că sunt „în război cu paraziții” .

Până sâmbătă dimineața cel puțin 1.311 persoane fuseseră arestate și mai bine de o treime dintre ele au sub 18 ani.

De la începutul revoltelor au fost incendiate peste 2.000 de mașini și mai bine de 200 de polițiști au fost răniți. În plus, peste 700 de supermarketuri, restaurante și bănci au fost jefuite și unele chiar arse din temelii, de marți încoace.

Ministrul de Finanțe, Bruno Le Maire a propus o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe comercianţi, printre care să le ceară asigurătorilor să accelereze plata despăgubirilor, să le ceară băncilor să fie mai flexibile la efectuarea plăţilor, eventual să amâne plata contribuţiilor la asigurările sociale şi a impozitelor şi să prelungească cu o săptămână reducerile care au început în urmă cu doar câteva zile.

Macron nu mai pleacă în Germania

Ținând cont de situație, președintele Emmanuel Macron a anunțat că își amână vizita de stat în Germania, care urma să aibă loc între 2 şi 4 iulie.

„Preşedintele francez şi preşedintele german Frank-Walter Steinmeier au avut discuţii sâmbătă, 1 iulie 2023. Având în vedere situaţia internă, preşedintele Republicii a precizat că doreşte să rămână în Franţa în următoarele zile” , a precizat Palatul Elysée.

Un membru al anturajului şefului statului francez a declarat pentru Reuters că va fi găsit un „moment mai favorabil” pentru a face deplasarea în Germania.

„O vizită de stat este o vizită prietenească, pur protocolară”, a subliniat această sursă. Francezii nu ar fi acceptat cu uşurinţă ca preşedintele să meargă în Germania. Aceste zile sunt importante”.

Vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Franţa, programată pentru sfârşitul lunii martie, a fost amânată din cauza tulburărilor legate de reforma pensiilor.

Întrebat despre această a doua amânare într-un interval scurt de timp, anturajul lui Emmanuel Macron a răspuns că „evident, preşedintele se adaptează la agenda naţională, care se schimbă” .

Citește și

Au ajuns mercenarii Wagner în Belarus? Imagini din satelit cu o posibilă tabără Wagner

Echipa feminină de tenis de masă a României, medaliată cu aur în finala Jocurilor Europene 2023 din Polonia

Hans Zimmer ar fi cumpărat studiourile BBC din Maida Vale. Ce planuri are legendarul compozitor de film