• Patru persoane au fost rănite după ce două tramvaie s-au ciocnit pe un traseu din Bucureşti
  • Răniţii au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar trei dintre ei au fost transportaţi la spital

Accidentul a avut loc sâmbătă pe Şoseaua Progresului în zona Răzoare. Două tramvaie aflate pe acelaşi sens de deplasare s-au ciocnit şi patru persoane au necesitat acordarea primului ajutor. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Universitar, iar una a refuzat, fiind rănită uşor.

La faţa locului au acţionat două autospeciale SMURD, o motocicletă SMURD şi o ambulanţă. Poliţia face verificări şi urmează să stabilească de ce s-a produs accidentul de pe Şoseaua Progresului.

Conform Brigăzii Rutiere, conducătorul unui tramvai a lovit în spate un alt tramvai care era oprit în staţie, pentru îmbarcarea/debarcarea pasagerilor.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL
UNIVERSITATEA SPRIJINĂ ARTA
UE INVESTIGHEAZĂ META
AU VEDETELE SUCCES PE TINDER?
SUA SANCȚIONEAZĂ TRANSFERURILE ILEGALE DE ARME

Traficul tramvaielor pe sensul de mers dinspre Calea 13 Septembrie către Bd.Timişoara a fost restricţionat pentru cercetări.

Ambii conducători de tramvaie au fost testaţi, rezultatul fiind negativ.