În Topul Săptămânii realizat de publicistul Ion Cristoiu primul loc este ocupat de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, iar ultimul de ministrul economiei, Claudiu Năsui.

Locul 5 – Claudiu Năsui, ministrul Economiei

„A numit pe cineva care nu avea sentință definitivă de colaborator al Securității, i s-a atras atenția că ei, de la USR-PLUS, făceau ca trenul când auzeau de asta. La început a zis că nu-i nicio problemă, a dat înapoi, a renunțat. După părerea mea, greșeala fundamentală e renunțarea. E mai rău dacă dai înapoi”.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Locul 4 – Klaus Iohannis, președintele României

„Președintele care este superpremierul României, un fel de tataie al coaliției de guvernare. El îi ține locul lui Cîțu, el negociază bugetul, el îi cheamă pe miniștri. Am înțeles că i-a chemat pe miniștri că niciunul nu vrea să renunțe la buget. Și n-am înțeles. Klaus Iohannis cum îi convinge, îi bate? Aaa, are mușchii ăia, și le arată mușchii”.

Locul 3 – Radu Gavriș, comisar-șef Poliția Capitalei

„Tot tărăboiul ăla cu el… el a fost totuși la o bere cu niște procurori și-atunci l-au filat pentru că el era propus de USRPLUS secretar de stat. Și-atunci nu a mai ajuns secretar de stat, deși nu s-a îmtâmplat nimic pe meseria lui”.

Locul 2 – Mihai Chirică, primarul iașiului

„Este antipatia mea profundă pentru că a fost primar pesedist, o slugă a lui Nechita, a rămas în istoria omenirii prin faptul că are un copil care la 2 ani era cel mai bogat om din Iași, avea pe numele lui o casă de 600.000 de euro, el fiind un personaj corupt. A trecut repede de partea PNL și a devenit un anticorupt și acum a fost trimis în judecată cu acuzația de corupție. A fost trimis acum pentru că procurorii au tergiversat dosarul de mai mulți ani și acum se prescrie fapta. Ați înțeles de ce e el așa de liniștit?”.

Locul 1 – Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății

„Aș vrea să-l pun împreună cu iubita lui, al cărei nume îmi scapă, pentru că toată presa se preocupă de ce spune iubita lui în legătură cu incendiul, nu el. Nu am așa o părere proastă, nu-l cunosc. Spre deosebire de Florin Cîțu, care spune că totul merge bine, eu observ la Vlad Voiculescu, deși toată lumea îl înjură, că măcar le mai spune, recunoaște, răspunde nevoii de a face un altfel de politică. M-am plictisit de politicianul care spune că e bine și noi știm că nu e bine”.