- Vaccinarea este o problemă de siguranţă naţională, iar cei care nu au înţeles acest lucru au o mare problemă, spune Valeriu Gheorghiţă despre vaccinarea la chiuvetă.
- Preşedintele CNCAV dă asigurări că cei care au participat la astfel de acţiuni îşi vor primi pedeapsa cuvenită.
„Ne îngrijorează foarte mult şi ne mâhneşte această situaţie, pentru că este absolut ruşinos pentru corpul medical care participă la astfel de acţiuni frauduloase şi care încurajează astfel de acţiuni. Chiar astăzi am avut o discuţie cu domnul ministru Lucian Bode legat de această temă şi pot să vă garantez că în momentul de faţă toate structurile sunt implicate atât în identificarea celor care fac astfel de practici, cât şi în derularea anchetelor pe mai departe pentru ca cei care au participat să îşi primească pedeapsa cuvenită. Toleranţa faţă de astfel de activităţi este zero”, spune preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Astfel de fapte decredibilizează România la nivel mondial şi în Europa, decredibilizează corpul medical şi tot efortul făcut în pandemie, spune medicul: „trebuie să înţelegem că strategia de vaccinare a fost adoptată nu doar prin Hotărâre de Guvern, ci şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, deci vaccinarea este o problemă de siguranţă naţională. Dacă cineva nu a înţeles acest lucru până astăzi are o mare problemă”.
„Nu ne putem juca cu lucruri care afectează grav sănătatea oamenilor şi credibilitatea României pe plan internaţional. Este de neacceptat acest lucru, mai ales când vine din partea unui cadru medical”, a adăugat acesta.
Mai multe percheziţii au avut loc, marţi, în judeţele Bihor şi Satu Mare. Procurorii au descins la 13 adrese într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă, în care ar fi fost emise peste 2.000 de certificate false. Conform unor surse din anchetă, instituţia vizată de percheziţii este un centru de vaccinare din Vama Petea.