Grecia, la un pas de a legaliza căsătoriile între persoane de același sex: „Ceea ce vom legifera este egalitatea căsătoriei”

FILE PHOTO: Greek Prime Minister Kyriakos Mitsotakis signs a document during a swearing-in ceremony of the newly appointed members of the government at the Presidential Palace in Athens, Greece, June 27, 2023. REUTERS/Stoyan Nenov/File Photo

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat că doreşte legalizarea căsătoriilor homosexuale şi acordarea dreptului de adopţie pentru cuplurile de acelaşi sex.

Kyriakos Mitsotakis nu a precizat când va fi supus proiectul de lege spre dezbatere în parlament, dar potrivit presei greceşti, acest lucru se va întâmpla până la alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie. Începând din 2015, Grecia dispune în legislaţia sa de o uniune civilă, însă în cazul cuplurilor homosexuale având copii, doar părintele biologic are drepturi asupra copiilor respectivi.

„Ceea ce vom legifera este egalitatea căsătoriei, adică eliminarea oricărei discriminări bazate pe orientarea sexuală în ceea ce priveşte încheierea unei căsătorii. Ce este în fond căsătoria? Aş spune că este rezultatul iubirii între două persoane. Dar este, de asemenea, şi un contract juridic, cu drepturi şi obligaţii”, a afirmat şeful guvernului conservator grec.

Liderul Noii Democraţii (ND) şi-a anunţat intenţia de a legaliza căsătoria între persoane de acelaşi sex la puţin timp după ce a fost reales confortabil în iunie, dând asigurări că societatea greacă este „mult mai pregătită şi matură” în acest sens. Guvernul riscă însă se lovească de opoziţia unora dintre cei mai conservatori membri ai puterii şi a unei părţi a societăţii.

Citește și

Exit mobile version