- Executivul a adoptat, joi, noi măsuri pentru fermieri, anunţă ministrul Agriculturii.
- „Aşa cum ne-am luat angajamentul în faţa fermierilor, continuăm adoptarea şi implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună!”.
- „Fermierii primesc subvenţie la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru!”.
Executivul a adoptat, joi, noi măsuri pentru fermieri, anunţă ministrul Agriculturii, Florin Barbu. „Continuăm să îi susţinem, continuăm să dialogăm şi să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, afirmă el.
„Aşa cum ne-am luat angajamentul în faţa fermierilor, continuăm adoptarea şi implementarea măsurilor de sprijin pe care le-am stabilit împreună! Săptămâna trecută am aprobat un sprijin de 100 euro/ha pentru fermierii din sectorul vegetal şi echivalarea permisului categoria B cu Tr.1. În şedinţa de Guvern de azi (joi – n.r.), am adoptat şi acordarea a 100 de euro/animal, pentru crescătorii de vite de carne şi bivoliţe! Primesc sprijin proporţional şi crescătorii de porci şi păsări (100 euro/UVM ). Sprijinul este necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri din cauza creşterii preţurilor la furaje, combustibili, utilităţi şi forţa de muncă, în contextul războiului din Ucraina”, anunţă pe Facebook Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii anunţă că a fost adoptată şi ordonanţa care le permite fermierilor amânarea plăţii ratelor la contractele de credit, având în vedere dificultăţile pe care le au din cauza secetei pedologice.
„Fermierii primesc subvenţie la motorină folosită în anul 2024 la valoarea maxim posibilă, respectiv 2 lei/litru! Acest lucru înseamnă carburant pentru agricultură mai ieftin cu 25% faţă de cât costă la pompă. Aşa cum am promis, suntem alături de fermierii şi procesatorii români, continuăm să îi susţinem, continuăm să dialogăm şi să explicăm toate aceste măsuri bune pentru agricultura românească”, încheie Barbu.
Citește și